MASTER PLAN Guvernul a aprobat Master Planul General de Transport al României, în documentul care stabileşte principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani fiind inclusă construcţia a peste 1.500 km de autostradă.
MASTER PLAN Adoptarea strategiei privind dezvoltarea reţelelor de transport reprezintă şi o condiţie impusă de UE pentru accesarea fondurilor structurale.
În documentul aprobat de Guvernul Cioloș, județul Maramureș este aproape complet neglijat, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii 26 de ani când a fost vorba de infrastructura din transport, indiferent cine a guvernat țara.
Celebrul drum expres Baia Mare – Vaja continuă să stea în mapele de prezentare ale politicienilor maramureșeni și sigur va fi scos de la naftalină și arătat alegătorilor în campania electorală din această toamnă.
A împlinit deja 15 ani, dar nu dă semne de oboseală, așa că sigur va atinge vârsta de pensionare. Despre tunelul pe sub Gutâi nici nu poate fi vorba, dar nu ne-am mira dacă proiectul utopic va reapare în repertoriul de gargară al candidaților. Mai ales al celor care doresc să-i reprezinte pe cei din Maramureșul istoric.
Singurul obiectiv din județ care apare în masterplanul tehnocraților este Aeroportul Baia Mare, modernizarea acestuia urmând să se finalizeze prin anul 2024.
Așa cum ne-am obișnuit cu promisiunile niciodată transpuse în practică, orizontul de așteptare ni se pare extrem de îndepărtat, motiv pentru care ne îndoim că obiectivul va avea un viitor mai bun decât drumul expres, drumul nordului, podul peste Tisa sau tunelul Gutâi.
Absolut nimic nici în domeniul feroviar, liniile ferate spre Dej și Satu Mare nu figurează în program (poate în anexe), iar reabilitarea și modernizarea gării CFR din Baia Mare nu intră în calcule.
Cine știe, poate au de gând să o transforme în muzeu, că oricum nu își mai poate îndeplini funcțiunile pentru care a fost construită. Dacă între timp nu se deteriorează și devine impracticabilă pentru orice tip de activitate.
Primul document strategic ce reprezintă cadrul general de dezvoltare și strategia de implementare a proiectelor pentru toate modurile de transport are ca orizont de timp anul 2030, masterplanul securizând, potrivit Ministerului Transportului, construcţia a peste 6.800 km de drum, peste 1.500 km de autostradă şi peste 1.300 km de drum expres.
Totodată, documentul mai securizează modernizarea a 5.000 km de căi ferate, a 15 aeroporturi şi a 32 de porturi navale.
Documentul prezintă cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, precum şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030.
Următoarele autostrăzi vor avea regim prioritar: Sibiu – Piteşti (116,60 km, perioadă de implementare 2016 – 2020), Comarnic – Braşov (58 km, perioadă implementare 2016 – 2022); Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni (135 km, perioadă implementare 2016 – 2020); Nădăşelu – Suplacu de Barcău (93 km, perioadă implementare 2016 – 2018); Sibiu – Brașov (120 km; 2016 – 2020). Până anul viitor ar urma să fie finalizat tronsonul de autostradă de 74 km cuprins între Suplacu de Barcău şi vama Borş, Oradea.
Cu termen de finalizare 2020 mai este trecută autostrada Craiova – Piteşti (124 km), după care orizontul de finalizare a altor tronsoane se îndepărtează către 2022 – (Inel Bucureşti – AO), 2024 – (Ploieşti – Comarnic), respectiv 2026 – (Tg. Mureş – Tg. Neamţ şi Braşov – Bacău).
Lista proiectelor prioritare pentru drumurile expres este deschisă de modernizarea centurii Sud Bucureşti, urmată de Ploieşti – Buzău, Bacău – Paşcani, Focşani – Bacău, în total 19 tronsoane de drumuri expres, cel mai îndepărtat termen de finalizare fiind 2036 pentru Piteşti – Braşov.
Căile ferate vor fi modernizate pentru viteze de 160km/h, fiind 25 de proiecte prioritare trecute în document cu diferite termene de finalizare. Totodată, vor fi cumpărate 104 trenuri, se mai arată în documentul strategic.
Până în 2018 vor fi modernizate mai multe porturi: Galaţi, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Olteniţa, Orşova, Cernavodă, Giurgiu, Corabia, Isaccea, Ovidiu, Calafat, Medgidia, Luminiţa, şi ecluze: Agigea, Cernavodă, Ovidiu, Galerii ape mari Ovidiu și Năvodari și stații de pompare. Modernizarea portului Constanţa are un termen de implementare cuprins între 2016 şi 2030, fiind alocate şi cele mai multe fonduri.
În ceea ce priveşte traficul aerian, vor fi modernizate până în 2018 aeroporturile Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu şi Bacău, iar în perioada 2022 – 2024 aeroporturile din Tg.Mureş, Iaşi, Craiova, Baia Mare şi Tulcea. Cu termen de finalizare 2027 vor fi modernizate aeroporturile Suceava, Oradea, Constanţa, Arad şi Satu Mare.
Grigore Ciascai