CU JALBA-N PROȚAP. Câteva zeci de transportatori din Maramureș s-au adunat luni, 12 septembrie la Prefectură pentru a cere reprezentantului Guvernului în teritoriu sprijin în vederea micșorării tarifelor pentru primele RCA. Problema sumelor uriașe pe care aceștia le plătesc drept prime de asigurare obligatorii pentru mașinile cu care lucrează a fost dealtfel și motivul pentru care aceștia au ieșit în stradă, iar acum sunt pregătiți să o facă din nou.
Cosmin Lakatoș președintele Sindicatului Transportatorilor din Maramureș spune că din păcate toate demersurile până acum efectuate în acest sens nu au adus nici un fel de rezultat și că astfel celor în cauză nu le mai rămâne decât să iasă în stradă și să blocheze drumurile.
„Am venit la dumneavoastră domnule prefect ca să vă cerem din nou sprijin, să facem cunoscut faptul că vremsă ne facem auziți și să sensibilizăm guvernul ca să ia măsurile necesare. Noi nu vrem să blocăm drumurile ca să facem probleme, dar vreme să fim înțeleși și să ne oferiți sprijin. Vrem să se înțeleagă că am ajuns la capătul puterilor și că dacă nu se schimbă nimic vom fi nevoiți să punem mașinile în garaj și să trimitem oamenii acasă”, a mai spus Lakatoș
La rândul său prefectul Sebastian Lupuț le-a spus transportatorilor că le înțelege problemele.
Acesta le-a promis că pe parcursul săptămânii viitoare va convoca în cadrul comisiei de dialog social inclusiv parlamentarii județului pentru a discuta această problemă și pentru a pune pe hârtie un memoriu care să fie înaintat guvernului.
De menționat că între timp transportatorii au depus la organele abilitate actele necesare în vederea autorizării unui marș miting de protest care ar urma să se desfășoare în 15 septembrie, între orele 08.00 -12.00, miting la care vor participa 100 de autocamioane, 20 de autocare și 50 de taxiuri.