CUMPLIT Un accident de circulaţie grav a avut loc noaptea trecută, pe DN17, pe raza localității Șintereag. Un autoturism a intrat în plin într-un TIR care circula în fața sa.
CUMPLIT În urma impactului, două dintre cele trei persoane care se aflau în autoturism au decedat.
Șoferul TIR-ului a declarat că venea dinspre Maramureș și se îndrepta spre Reghin. A intrat pe DN17 înainte de Beclean la o intersecție și a început să accelereze. Ajuns la 50 de kilometri la oră, acesta susține că a auzit o bufnitură în partea din spate a TIR-ului, iar când s-a dat jos a constatat că cineva a intrat în el din spate.
Șoferul TIR-ului are 26 de ani și este din Borșa. Acesta spune că venea dinspre Maramureș și se îndrepta spre Reghin. A intrat pe DN17 înainte de Beclean la o intersecție și a început să accelereze. Ajuns la 50 de kilometri la oră, acesta susține că a auzit o bufnitură în partea din spate a TIR-ului, iar când s-a dat jos a constatat că cineva a intrat în el din spate.
Șoferul autoturismului care a provocat accidentul, deși a ieșit pe picioarele sale din mașină și în prima fază a fost conștient, a ajuns în stare gravă cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Se pare că, înainte de accident, cei trei tineri, împreună cu alți prieteni ar fi fost la un restaurant din zonă.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare grea de la Bistrița, unul de descarcerare de la Beclean, două echipaje de prim ajutor, unul de terapie intensivă mobilă și unul al Serviciului de Ambulanță Județean.
După ce a lovit TIR-ul, autoturismul a rămas prins de autotren și a fost târât mai bine de 100 de metri până ca șoferul TIR-ului să realizeze că ceva nu e în ordine și să frâneze.
Tinerii decedați au 23 și respectiv 22 de ani. Unul se numește Vasile J., iar celălalt Daniel C.
Șoferul se numește Daniel N. și este din Șieu Odorhei. Acesta a ajuns și el la spital în stare destul de gravă. Daniel N. are 38 de ani și este din Șieu Odorhei. Bărbatul băuse înainte de a se urca la volan, având o alcoolemie de 0,47 de mg/l.
Apropiații bărbatului spun că acesta era recidivist, fiind condamnat în urmă cu ceva ani pentru viol.