Comisarul șef de poliție Velea Marius, șeful Politiei Municipiului Baia Mare, ar fi fost testat ca ca fiind pozitiv cu COVID-19, au relatat surse medicale pentru ActualMM.ro
Vom reveni cu informații oficiale.
ACTUALIZARE:
Revenim cu informații referitor la polițistul testat pozitiv cu COVID-19. Șeful Poliției Municipiului Baia Mare NU este infectat cu noul Coronavirus, ci a fost vorba despre o confuzie de nume. Polițistul infectat poartă același nume de familie cu comisarul-șef Velea, însă este încadrat la Poliția Economică.
Polițistul a refuzat internarea în spital, preferând să fie izolat și tratat la domiciliu. Acesta ar fi aflat că este pozitiv în urma unui test efectuat la un spital privat. Urmează să fie supus unei noi testări, de data aceasta în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Baia Mare.
Ce spune CJSU Maramureș
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele: Șeful Poliției Municipiului Baia Mare este sănătos din punct de vedere medical, nu a fost testat și nu are simptomatologia specifică infectării cu noul Coronavirus. Este la serviciu, nu a fost in contact direct cu persoane confirmate/infectate”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
Informația CJSU a fost confirmată și de către comisarul-șef Velea Marius. În cadrul unei discuții telefonice, acesta ne-a declarat că, cel mai probabil, a avut loc o confuzie, el nefiind testat pentru COVID-19 și neavând simptomatologia virusului.
ActualMM