SPRIJIN Zeci de elevi din Baia Mare, dar și din împrejurimi, care provin dintr-un mediu dezavantajat economic, din familii monoparentale sau care se confruntă cu unele probleme în învățare vor fi parte a unui proiect de sprijin destinat lor și pentru care specialiști maramureșeni au obținut finanțare nerambursabilă din partea Ambasadei SUA la Bucureşti.
Coordonatorul proiectului, inspectorul școlar pentru limba engleză Ciprian Cucuiat, arată că „este vorba despre realizarea în cursul după-amiezelor, în timpul anului şcolar şi în timpul vacanţei de vară, a unui program extra-curricular prin intermediul căruia se va încerca modificarea percepţiei acestor elevi şi a familiilor lor despre educaţie şi importanţa acesteia și totodată se dorește motivarea acestora astfel încât să continue parcursul şcolar”.
Potrivit lui Cucuiat, proiectul care se numește „Program de Limba Engleză pentru Tineri” este conceput pe o perioadă de 12 de luni (Septembrie 2016 – Septembrie 2017) și va consta în 60 sesiuni (a câte 3 ore fiecare) de instruire după școală, respectiv 12 ore de pregătire intensivă pe durata vacanţei de vară.
„Elevii, cuprinși în proiect și care au vârste cuprinse între 10 și 15 ani vor participa la activități educaționale, concepute pentru a răspunde nevoilor lor și pentru a le îmbunătăți abilitățile lingvistice. Aceștia vor dezvolta, de asemenea, abilități în utilizarea calculatorului și a mediului virtual on-line pentru a învăța limba engleză și pentru a-și îmbogăți cunoștințele despre SUA” mai spune Ciprian Cucuiat.
În urma derulării acestui program, se așteaptă ca elevii să își îmbunătățească consistent deprinderile de limbă engleză în comunicarea orală și scrisă, împreună cu înțelegerea aprofundată a valorilor democratice și a culturii americane. Elevii vor fi expuși limbii engleze prin intermediul unor activități și strategii variate, care să corespundă interesului și vârstei lor, care să îi implice în interacțiuni semnificative și să promoveze învățarea prin cooperare. În plus, colegii lor de clasă, de școală și comunitățile din care fac parte vor beneficia la rândul lor datorită progresului și îmbunătățirii deprinderilor și competențelor acestor tineri.
Acesta mai arată că inclusiv comunitățile din care fac parte acești copii vor avea benefici pe termen lung prin faptul că ei vor recunoaște importanța educației în general și învățării limbii engleze, în special, ca instrument de dezvoltare economică necesară pregătirii lor.
ActualMM