VICTORIE! Înainte de începerea campionatului, Știința Explorări Baia Mare cucerește primul trofeu la turneul amical de la Piatra Neamț. Elevii lui Marius Botea s-au impus cu victorii clare în cele trei partide amicale disputate în cadrul concursului. În primele două zile ale Cupei Municipiului Piatra Neamț, voleibaliștii au smuls victoria din brațele gălățenilor și a gazdelor, urmând ca în ultima partidă să se impună și în fața celor de la Steaua.
Cupa Municipiului Piatra Neamț a fost o reușită pentru Știința Explorări Baia Mare, voleibaliștii reușind să își mai adauge un trofeu în vitrina clubului. În primele două zile, băimărenii au învins cu 3-1 Arcada Galați și cu 3-0 pe gazde, VCM LPS Piatra Neamț, iar în ultima zi a turneului amical au câștigat meciul cu Steaua, scorul fiind de 3-0 (17, 34, 23).
Turneul de la Piatra Neamț a fost un bun prilej pentru ca tehnicienii băimăreni să verifice care este capacitatea de joc a celor nou-veniți în vestiar.
„A fost primul turneu amical pentru toate echipele participante, fiecare dintre ele având unele absențe importante în lot. În general, sunt mulțumit de evoluția echipei, noi fiind interesați în principal de integrarea în jocul echipei a noului ridicător, Tamas Kaszap. Până la startul campionatului dorim să mai transferăm un trăgător secund”, a spus Marius Botea, antrenorul Știința Explorări Baia Mare.
Pentru Știința Explorări Baia Mare, perioada de pregătire continuă prin participarea la diverse turnee amicale, urmând ca la finalul lunii să fie gazdă pentru ultima competiție înainte de începerea campionatului.
Credit foto: www.stiintaexplorari.ro
Simona Vasiac