VATICAN Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică de către Papa Francisc, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piața Sfântul Petru din Roma, în fața a 100.000 de credincioși, relatează agențiile de știri.
VATICAN „O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă și o trecem printre sfinți, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare.
În calendarul catolic, sfânta va fi celebrată la 5 septembrie, zi în care se comemorează moartea Maicii Tereza, decedate în 1997.
După ceremonie, Papa oferă un prânz pentru 1.500 de persoane fără resurse financiare, aflate în grija surorilor ordinului „Misionarele Carității”, congregația fondată de Maica Tereza.
Potrivit AFP, pe fațada Bazilicii Sf. Petru a fost instalat un portret uriaș al Maicii Tereza, iar anunțul canonizării, la 19 ani după moartea acesteia, a fost primit cu aplauze de miile de persoane prezente la eveniment.
Ceremonia de canonizare, la care au participat 12 șefi de stat, este unul dintre momentele importante ale Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de Papa Francisc.
Maica Tereza s-a născut în 1910 într-o familie albaneză din Skopje și a murit la 5 septembrie 1997, în casa congregației sale din Calcutta. În 1950, ea a fondat ordinul „Misionarele Carității”, care numără în prezent 5.000 de călugărițe care își dedică viața săracilor și trăiesc în condiții austere. Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979.
sursa info