CONTOARE INTELIGENTE. În această săptămână ,29 august -02 septembrie 2016, vor fi continuate acțiunile de montare a contoarelor cu citire la distanță, la toate categoriile de utilizatori ( case, blocuri, agenți economici, instituții, asociații de proprietari ), de pe bulevardul Independenței, din Baia Mare. Așa cum s-a mai anunțat, montarea acestora se face în sistem etapizat pe cheltuiala exclusivă a operatorului.
Montarea contoarelor este realizată prin înștiințarea prealabilă a consumatorilor. Proprietarii de instalații individuale vor fi anunțați de ziua și intervalul orar, în care se va desfășura acțiunea în imobilul respectiv inclusiv pe site-ul www.vitalmm.ro și în mass media locală. Demontarea contoarelor vechi și montarea contoarelor noi se evidențiază printr-un proces verbal încheiat la data acțiunii, care va conține datele despre contor respectiv seria și indexul contorului vechi demontat și contorului nou montat. Pentru ca acţiunea de înlocuire a contoarelor să se defăşoare în condiții optime, solicităm clienților care nu pot fi prezenți acasă la data programată pentru a permite accesul echipelor noastre, să se reprogrameze pentru înlocuirea contorului la telefon: 0262- 215 150,*1*2 interior 129 – Serviciul Apometre, disponibil între orele 08.00 – 15.00.
Noile contoare cu citire la distanță sunt echipate cu module radio care permit transmiterea indexului contorului la distantă, astfel că nu mai este necesar accesul la contor. Facturarea se realizează pe baza citirii lunare a contorului, eliminându-se facturarea pe baza consumului estimat și regularizarea la trei luni. De asemenea, modulele radio permit înregistrarea și stocarea în baze de date a indexurilor din momente predefinite care permit depistarea consumurilor neobișnuite, ce pot semnala eventuale disfuncționalități ale rețelelor interioare, respectiv eventuale pierderi de apă.
Utilizatorii serviciilor oferite de S.C. VITAL S.A., care au cont pe site-ul societatiiwww.vitalmm.ro pot să verifice în cadrul secțiunii ”PLATA ONLINE” facturile și datele de consum. Cei care nu și-au creat încă cont de utilizator pot obține informațiile de la Serviciul Apometre accesând numerele de telefon 0262 215150*1*2, interior 129, disponibil între orele 08.00 – 15.00.
Sursa info