DUPĂ Salvamontiştii borşeni salvează vieţi de ani întregi dar abia marţi, 23 august, au primit şi hârtia oficială care îi acreditează să facă acest lucru.
DUPĂ Serviciul Public Local Salvamont Borşa este primul serviciul local din ţară care a primit acreditarea de la Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România.
„Anul trecut s-a decis la nivelul Asociaţiei Salvatorilor Montani ca toate Serviciile Salvamont să obţină acreditare pentru certificarea capacităţii de intervenţie în zona montană. Serviciul Public Local Salvamont Borşa este primul serviciu local din ţară care a obţinut acest certificat. La scurt timp după noi l-au primit şi colegii din Sinaia”, a declarat Daniel Timiş, şeful Serviciului Local Salvamont Borşa.
Salvamont Borşa funcţionează cu intermitenţe din 1969 şi de-a lungul anilor a salvat sute de turişti rătăciţi sau răniţi în Pietrosul Rodnei sau Munţii Maramureşului.
„În ultimii patru ani, până în aprilie 2016 am numărat 44 de intervenţii de salavare, de la stingere de incendii, salvare de persoane rănite sau rătăcite, inundaţii şi lista ar putea continua”, a mai adăugat Timiş.
Serviciul funcţionează doar pe bază de voluntariat, de multe ori cei 20 de temerari fiind nevoiţi să vină de acasă cu cele trebuincioase pentru salvare.
Pentru că nu există la nivel naţional un cadru legal bine stabilit,salvamontiştii sunt la mâna sponsorilor şi a primăriilor de care aparţin.
„Avem noroc cu faptul că Primăria oraşului Borşa ne sprijină cu logistica pentru menţinerea capacităţii de intervenţie la cote înalte dar şi de sp9onsorii care ne ajută prin intermediul fundaţiei”, a explicat Timiş.
Situaţia nu este una izolată, toate serviciile la nivel naţional sunt la fel dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Autorităţile au promis deja elaborarea unei legi în domeniu care să certifice statutul salvamontiştilor.
sursa info