BEATBOX MAȘINA Copii care provin din zonele defavorizate ale municipiului Baia Mare, Cuprom, Horea și Luminișului, au demonstrat că pot să își canalizeze energia și talentul pentru a realiza ceva frumos.
După ce timp de trei săptămâni au participat la un workshop dedicat special lor, vineri, 19 august au avut parte de o reprezentație adevărată de beatbox în care personajele principale au fost chiar ei. Beatbox Mașina este ediția a doua a unui curs care susține pasiunea pentru percuția vocală a tinerilor din mediile defavorizate și este un proiect sponsorizat de Fundația Pact, cu susținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”. În municipiul Baia Mare proiectul s-a derulat cu sprijinul Fundației Baia Mare 2021.
La finalul celor trei săptămâni de ateliere cu instructorii Cosmin Agache și Sergiu Bejenaru, tinerii au fost pregătiți să își dovedească talentul. La workshop-ul derulat la Școala Gimnazială „Petre Dulfu” din Baia Mare au participat 17 tineri din comunitățile de la Cuprom, Horea și Luminișului, ingrendientul cel mai fin fiind în premieră și o reprezentantă a sexului frumos.
„Unii dintre ei sunt chiar foarte talentați. Instalația și microfoanele folosite la workshop rămân la școală astfel că un tânăr poate să continue activitatea începută în cadrul celor trei săptămâni. Genul acesta de proiecte canalizează energiile copiilor din comunitățile defavorizate spre ceva benefic”, a declarat Izabella Kis Kasza, director de programe în cadrul Fundației Baia Mare 2021.
Reprezentația a avut loc în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, în zona atelierului sculptorului Vida Gheza.
Vezi video: https://www.facebook.com/BaiaMare2021/?fref=ts
Simona Vasiac