DELICTE SILVICE Poliţiştii din Borşa şi cei din Câmpulung la Tisa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, astfel încât să determine o scădere a faptelor care aduc atingere fondului forestier.
DELICTE SILVICE În urma controalelor, peste 10 mc lemn a fost confiscat iar doi bărbaţi au fost amendaţi pentru transport ilegal de material lemnos.
Poliţiştii maramureşeni acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului forestier şi a celor de transport ilegal de material lemnos. Ieri, 16 august, poliţiştii au desfăşurat controale ce au a vizat cu precădere depistarea persoanelor care transportă fără drept material lemnos pe raza localităţilor Borşa şi Câmpulung la Tisa.
În acest context, poliţiştii din Borşa au depistat pe strada Victoriei din oraş, un tânăr de 29 de ani, care transporta cu un autovehicul peste 5 mc lemn de foc, din specia fag, fără a deţine documente legale de transport. Lemnul a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Alpina Borşa iar tânărul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Şi poliţiştii din Câmpulung la Tisa au verificat şoferii mai multor autovehicule cu care se transporta lemn pe raza de competenţă. Pentru neregulile constatate, în cazul unui transport s-a dispus aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 2 000 de lei şi confiscarea a 5 mc de lemn.
Prevenirea şi combaterea delictelor silvice rămân în atenţia poliţiştilor. Şi în perioada următoare vor fi organizate şi desfăşurate acţiuni în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care aduc atingere fondului forestier.