AcasăAlteleEconomicPÂNĂ ÎN 2020 - România va avea 6.000 de puncte de alimentare...

PÂNĂ ÎN 2020 – România va avea 6.000 de puncte de alimentare electrică pentru mașini

spot_img

DISTRIBUIȚI

PÂNĂ ÎN 2020 Guvernul vrea să construiască în România o rețea de circa 6.000 de puncte de alimentare pentru autovehiculele electrice, până în 2020, prin programul „Infrastructură de alimentare verde”.

PÂNĂ ÎN 2020 Programul va fi derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), iar astăzi a publicat Ghidul de finanţare.

Astfel că, primăriile, instituţiile publice şi agenţii economici pot depune cereri pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2016

Acesta este finanţat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) şi beneficiază, pentru anul 2016, de suma de 70 milioane lei, care va acoperi instalarea a circa 420 de staţii de încărcare cu putere normală şi alte 420 de staţii de încărcare rapidă.

„Am creat un întreg pachet care să răspundă ţelului european privind promovarea transporturilor cu ZERO emisii. Programele Rabla PLUS şi Infrastructură de alimentare verde au forţa de a rupe barierele care au ţinut pe loc dezvoltarea transportului urban verde în România şi de a face tranziţia tot mai mult în viitor de la carburant la curentul electric. Vrem ca pe măsură ce punctele de încărcare vor fi finalizate să le actualizăm într-o hartă online pe care orice şofer să o poată consulta înainte de a pleca spre orice destinaţie”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer.
CITEȘTE ȘI…
Magistraţii Curtii de Apel Cluj au decis: Cătălin Cherecheş va fi arestat la domiciliu
Șeful Mediului este convins că imediat ce reţeaua va fi activă şi va permite traversarea României de la un capăt la altul, cu o maşină 100% electrică, cu costuri de sub 50 de lei, acest mod de transport va deveni o opţiune importantă pentru mult mai mulţi români.

Cui se adresează programul

„Infrastructură de alimentare verde„ este destinat persoanelor juridice, respectiv primăriilor din localităţi cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituţiilor publice şi agenţilor economici din astfel de oraşe dar şi agenţilor economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale.

Beneficiarii pot aplica la AFM pentru instalarea de puncte de încărcare şi poate beneficia de finanţarea a 80% din costurile unui astfel de proiect. Totodată, cuantumul maxim solicitat de o primărie, instituţie publică sau un agent economic este de aproximativ 200.000 de euro.

Ce fel de „prize” vor fi

Vor fi puncte de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kW curent alternativ, dar și cele putere înaltă, mai mare de 22 kW curent continuu. Pentru o priză cu încărcare normală (de circa 4 ore) s-a stabilit, în concordanţă cu nivelul pieţei, o sumă maximă decontabilă de 2.500 de euro, iar pentru una cu încărcare rapidă (sub o oră) o sumă de 35.000 de euro.

Stațiile de alimentare pot fi amplasate în parcările publice, parcări destinate sau care deservesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituţii publice, centre comerciale, unităţi hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcări cu acces direct la autostrăzi, drumuri naţionale sau europene.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA