AcasăActualitate112DELICTE SILVICE - Peste 200 de sancţiuni aplicate şi peste 2.300 mc...

DELICTE SILVICE – Peste 200 de sancţiuni aplicate şi peste 2.300 mc material lemnos confiscat în şase luni

spot_img

DISTRIBUIȚI

DELICTE SILVICE Poliţiştii din Săliştea de Sus împreună cu cei din Săcel au acţionat luni, 8 august, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic.

DELICTE SILVICE Astfel, poliţiştii au oprit pentru control mai multe autovehicule care transportau material lemnos pe DJ 186 şi DN 17C.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat un bărbat din Bârsana care transporta cu un autovehicul peste 4 mc lemn. Deoarece au fost constatate neconcordanţe între datele din documente şi transportul în sine, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice iar lemnul a fost ridicat în vederea confiscării.

Având în vedere specificul judeţului, prevenirea şi combaterea delictelor silvice constituie priorităţi permanente pentru poliţiştii maramureşeni. Astfel, în prima jumătate a anului, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Maramureş şi cei din structurile de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi cei din mediul rural au intensificat activităţile de prevenire şi combatere a faptelor ilicite pe linia tăierii, transportului, prelucrării şi comercializării ilegale a materialului lemnos.

Astfel, în primele şase luni ale anului 2016 au fost organizate peste 500 de acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos. Diligenţele depuse în prima jumătate a anului au determinat astfel creşterea volumului indicatorilor de constatare şi sancţionare a infracţiunilor şi contravenţiilor silvice, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Sub coordonarea unităţilor de parchet competente, activităţile de cercetare şi investigare au dus la soluţionarea cu propuneri legale a 151 dosare penale.

De asemenea, în cadrul activităţilor de verificare şi control efectuate, poliţiştii au oprit în trafic 2.260 autovehicule care efectuau transport de material lemnos şi în urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicaţiei electronice pusă la dispoziţie de Ministerul Mediului s-a constatat că în 27 de cazuri nu au fost respectate prevederile legale, fiind dispuse măsuri legale.

Totodată, poliţiştii au aplicat în primele şase luni ale anului 232 sancţiuni contravenţionale la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de peste 337.000 lei, şi au confiscat 2.300,71 mc material lemnos.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA