TRAFIC Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş și procurorii DIICOT au descoperit o cultură indoor de cannabis, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Sighetu Marmaţiei.
TRAFIC Miercuri, 3 august, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Maramureș, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Maramureş, au efectuat, în Sighetu Marmaţiei, două percheziţii domiciliare şi trei percheziţii la autoturisme.
Activitățile au vizat persoane bănuite de trafic de droguri de risc, respectiv cannabis.
În urma percheziţiilor domiciliare, la una dintre locaţii a fost descoperită o cultură indoor de 17 plante de cannabis, aflate în diferite stadii de maturitate. Plantele, precum şi trei cutii cu seminţe, aproximativ un kilogram de masă vegetală uscată, precum şi o instalaţie artizanală de iluminare şi ventilare a plantelor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Față de o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de altă persoană a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş. La activități a participat şi un echipaj canin din cadrul Direcţiei Regionale a Vămii Cluj Napoca.
Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
sursa foto