NUNTA DE AUR 2016 Primăria Municipiului Baia Mare invită cuplurile formate din seniorii băimăreni ce iși serbează al 50-lea an împreună să se înscrie la Centrul de Zi Caspev de pe strada săsarului numărul 3 pentru a-și celebra frumosul moment în cadrul unui eveniment numit Nunta de Aur, ediția 2016.
Pentru toți seniorii băimăreni care ne-au învățat ce înseamnă demnitatea, respectul, fidelitatea, dăruirea și stabilitatea, în Baia Mare va avea loc un eveniment inedit. Nunta de aur 2016, celebrat în luna septembrie a acestui an, este un festival dedicat cuplurilor ce și-au unit destinele acum 50 de ani, dăruindu-ne un exemplu clar de iubire și stabilitate.
Înscrierea la eveniment se poate face până pe data de 16 septembrie, inclusiv, actele necesare înscrierii la eveniment fiind actele de identitate ale soților și certificatul de căsătorie, toate acestea fiind prezentate în copie și în original.
ActualMM