PIAŢA AUTO Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au înregistrat o creştere modestă în iulie, pe fondul incertitudinilor provocate de ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), transmite Reuters.
PIAŢA AUTO Livrările au urcat cu 0,06% luna trecută, la 178.523 unităţi, a anunţat joi Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT).
În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Vauxhall Astra, Ford Focus şi Nissan Qashqai.
Luna trecută, Dacia a vândut 1.386 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 33,27% faţă de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 1.040 unităţi.
Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit a cerut Guvernului să sprijine cererea pe cea de-a doua piaţă auto europeană. „Piaţa auto este o parte vitală a economiei britanice şi este important ca Executivul să asigure condiţiile economice care să sprijine încrederea persoanelor fizice şi juridice”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut în primele şapte luni din acest an cu 2,8%, la 1.599.159 unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.
În perioada ianuarie – iulie 2016, Dacia a vândut pe piaţa britanică 14.831 vehicule, în scădere cu 4,33% faţă de perioada similară din 2015, când a înmatriculat 15.503 unităţi.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a avertizat recent că cel mai probabil vânzările de autovehicule noi vor scădea în Marea Britanie din cauza încetinirii ritmului de creştere a economiei şi a diminuării încrederii consumatorilor.
sursa info