GENERAŢIA DE AUR Oameni strânşi ciorchine în tribună, apoi oameni înghesuiţi pe dealul din spatele uneia dintre porţi. Dealul Florilor. Aşa se numeşte dealul, aşa s-a numit şi stadionul, până a primit numele lui Viorel Mateianu, făuritorul acelei echipe. Înainte de 1980 stadionul din Baia Mare avea cam 20.000 de locuri, dar la meciuri veneau şi peste 30.000 de oameni. Dacă nu aveau tribune, stăteau pe deal.

Pe 13 noiembrie 1977 România pierdea misterios şi lamentabil în Ghencea, 4-6 cu Iugoslavia, şi rata calificarea la Campionatul Mondial din Argentina.Steaua ieşea şifonată (1-5 şi 1-3) dintr-o dublă manşă cu Barcelona lui Cruyff, Dinamo nu putea trece de Atletico Madrid, care-l avea în atac pe Ayala, un argentinian cu părul până la mijlocul spinării şi în poartă pe Reina, tatăl lui Pepe Reina, vedeta e astăzi. Dobrin trecuse de 30 de ani, Dumitru, Iordănescu, Dudu Georgescu, Dinu sau Dembrovschi păreau nişte generali în retragere, spre final de carieră. Pe acest fundal a apărut FC Baia Mare. A promovat în 1978 şi a intrat rapid în centrul atenţiei. Prin rezultate, dar şi prin jucul ofensiv, spectaculos.

Viorel Mateianu venise la Baia Mare în 1976, după ce promovase pe Progresul, echipa la care evoluase în cea mai mare parte a carierei de jucător, dar fusese dat afară după numai trei etape în Divizia A. Găsise în Maramureş un oraş care vibra pentru handbal (Minaur) şi pentru volei (Explorări), echipe de cupele europene, descoperea rugby-ul, avea centre puternice de nataţie şi de gimnastică. Fotbalul era iubit, dar cam în taină şi-n tăcere, de vreme ce trecuse peste un deceniu de la ultima prezenţă în elită. În doi ani a făcut o echipă de promovare, iar în următorii trei a cules roadele. Marea calitate a echipei era că printre componenţii ei se numărau aproape în totalitate localnici. De prin alte părţi erau portarul Ariciu, care se afirmase deja pe prima scenă la FC Argeş, Lucică Bălan, bucureştean, dar plecat în nordul ţării încă de pe vremea junioratului, şi Borz, de la Târgu Mureş. Maramureşeni sau de prin împrejurimi, Radu Pamfil (Dinamo), Condruc (UTA), Rozsnyai (Jiul) sau Koller (ASA) apucaseră botezul primei divizii sub alte culori, însă fuseseră readuşi la vatră.

Oamenii lui Nea Viorel

Daniel Ariciu (28 de ani la promovare). Portar trăsnit, ceva în genul columbianului Higuita de mai târziu. Deloc înalt, dar dotat cu o tehnică de atacant. Ieşea mult în afara careului, uneori dribla, era considerat un adevărat libero. După Baia Mare s-a întors la FC Argeş şi s-a retras din fotbal de la Muscelul Câmpulung. Azi are 61 de ani şi e stabilit în Israel.
Miron Borz (25 de ani). Fundaş dreapta. Înainte de Baia Mare jucase la Chimia Rm. Vâlcea, inclusiv în Cupa Cupelor. A murit tânăr, la 40 de ani, în 1993, după ce intrase într-un anturaj dubios.

Ioan Condruc (27 de ani). Libero, căpitanul echipei. Un apărător elegant, tehnic, lipsit de durităţi. Bun marcator de goluri. Omul de bază al sistemului lui Mateianu. După retragere a devenit antrenor, pregătind diferite echipe din nordul ţării. Astăzi are 60 de ani.
Marin Sabău (23 de ani, foto jos). Fundaş central, uneori mijlocaş, al doilea căpitan al echipei. Înalt, puternic, cu lovitură de cap redutabilă, dar şi cu tehnică bună. A atras imediat atenţia, fiind convocat la selecţionata olimpică. A antrenat timp de 10 ani, seniori şi juniori. Astăzi are 56 de ani.
Alexandru Koller (25 de ani). Fundaş stânga, fundaş central, mijlocaş. Posesorul unui stâng necruţător, a fost convocat la echipa naţională. În tinereţe jucase la ASA, alături de Boloni. A marcat un gol pe Santiago Bernabeu, contra lui Real Madrid. După retragerea din fotbal a devenit prosper om de afaceri, fiind, in 1994, chiar patronul echipei maramureşene pe care a reuşit s-o promoveze pe prima scenă. Astăzi are 58 de ani.
Gheorghe Molnar (23 de ani). Fundaş stânga. Extraordinar pregătit fizic, un maratonist în stilul Bourceanu de astăzi, să zicem. Plecarea lui Mateianu de la echipă l-a găsit internat în spital, nimeni de la club neinteresându-se de el vreme de 3 luni. De atunci, din 1981, n-a mai vrut să audă de fotbal. Astăzi are 56 de ani.

Radu Pamfil (27 de ani). Mijlocaş. Fotbalist fără plămân, alerga enorm. Deosebit de tehnic, jucase la Dinamo cu câţiva ani în urmă. Antrenor de copii şi juniori, a murit în 2009, la 58 de ani.
Ioan Mureşan (19 ani). Mijlocaş. În ciuda tinereţii, era mintea limpede a echipei. Pentru câţiva ani a făcut parte din lotul Stelei. Numeroase selecţii la reprezentativa de tineret. La 52 de ani, e antrenor de copii şi juniori.
Lucian Bălan (19 ani). Mijlocaş. Bucureştean, adus în Maramureş la 16 ani. Jucător cu o rezistenţă deosebită, a fost titular la Sevilla, în echipa Stelei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni. S-a stins din viață în Baia Mare, după un lanț de eșecuri personale în fața cărora a cedat.
Imre Szepi (24 de ani). Extremă dreaptă. Posesorul unei viteze de atlet, 11,2 secunde pe suta de metri şi al unui şut puternic. Spre final de carieră a jucat fundaş dreapta. Cunoscut şi ca Sepi Emeric. Are 58 de ani.

Alexandru Terheş (18 ani). Atacant. În aparenţă firav, era posesorul unei detente remarcabile, un fel de copie a lui Dudu Georgescu. A marcat 3 goluri Angliei într-o partidă oficială de tineret disputată la Ploieşti (4-0 în octombrie 1980). Selecţionat şi la prima reprezentativă. După Baia Mare a mai evoluat la Sportul Studenţesc (6ani), FC Braşov şi FC Bihor. Are 51 de ani şi e observator LPF.
Adalbert Rozsnyai (26 de ani). Atacant. Cunoscut şi ca Bela Roznai. Era cel mai consacrat jucător în momentul promovării, cucerise o Cupă cu Jiul şi un titlu cu Dinamo. Marcator prin definiţie, execuţii surprinzătoare în careul advers, ceva în gen Dănciulescu de astăzi. Are 100 de goluri marcate în Divizia A. 60 de ani astăzi.

Constantin Dragomirescu (23 de ani). Atacant. Bun marcator, a rămas printre ultimii la FC Baia Mare, evoluând în finala de Cupă cu Dinamo şi în marile meciuri cu Fiorentina şi Real Madrid. Internaţional de tineret şi olimpic, astăzi are 56 de ani şi de peste un deceniu s-a stabilit în Australia.
Gheorghe Deac (26 de ani). Extremă stângă. Puternic, viteză bună, extrem de adaptabil tactic. Astăzi, la aproape 60 de ani, nu mai are nici bicicletă, pentru că i s-a furat.
Aceştia au fost primii 14, care au jucat aproape 5 ani, etapă de etapă. Alături de ei au mai apărut, mai ales spre finalul perioadei, Tulba, Buzgău, Caciureac, Tătăran, portarul Feher.

Operă de antrenor

Viorel Mateianu (născut în 1938, la Lipăneşti, Prahova) a fost un junior remarcabil, ieşind în evidenţă cu prilejul unui turneu în Spania, când, la 19 ani, ar fi fost ofertat chiar de Real Madrid. Atacant central, el a evoluat la vârf sub tricoul lui U Cluj, Progresul şi Steaua, fiind, de asemenea, selecţionat în prima reprezentativă. Şi-a încheiat cariera la Wansee, în Berlinul Occidental, la peste 30 de ani regimul comunist dându-i voie să plece în Occident.
Ca antrenor, înainte de Baia Mare a pregătit Progresul (promovare în Divizia A), apoi după Baia Mare, iarăşi Progresul (salvare de la retrogradare), Petrolul Ploieşti (o altă salvare), Brăila, Drobeta Turnu Severin, Jiul, FC Bihor. Pe banca orădeană a suferit cumplit în timpul unui meci cu Steaua în care echipa sa a fost egalată în minutul 90 şi învinsă prin minutul 97-98.După acel meci s-a şi îmbolnăvit, murind în 1997, la 59 de ani. Astăzi, stadionul din Baia Mare îi poartă numele.

Cum juca Baia Mare

Fără valori deosebite în lot, maramureşenii şi-au dominat adversarii prin posesie şi tactică.
ª Fundul de sac, momeala mică, momeala mare, morişca. Acestea erau, explicate empiric, principiile tactice mult mai elaborate prin care Baia Mare s-a făcut remarcată. Într-o perioadă în care echipele se bazau pe tehnicieni rafinaţi, precum Cîrţu, Balaci, Gabor sau Marcel Răducanu, neavând asemenea valori la dispoziţie, Mateianu a ales alte căi.
ª Pregătire fizică impecabilă. FC-ul alerga extraordinar, jucătorii ajungând să se dubleze, uneori chiar să se tripleze. Într-o epocă în care mai puteau fi văzuţi jucători cu burtică sau stând cu mâinile în ăold în aşteptarea unei pase, oamenii lui Mateianu erau în permanentă mişcare.
ª Posesie, excelentă circu­laţie a balonului. Se pasa mult, de la extrema stângî la fundaşul dreapta, de la libero la vârful de atac, nu de puţine ori mingea trecând pe la portarul Ariciu care la rându-i, pasa pentru atacanţi.
ª Jocuri, cât mai multe jocuri. Baia Mare se antrena în fiecare zi, inclusiv în zilele în care avea meciuri oficiale, care nu erau în nocturnă, ca astăzi, ci la orele după-amiezii. Rămâne episodul în care din sute de maşini care se îndreptau spre Hunedoara pentru meciul Corvinul – FC, oamenii au zărit într-o poieniţă de pe drum trupa maramureşeană încingând o miuţă cu doar câteva ore înainte de joc.
ª Jocul pe benzi. Szepi, aripa dreaptă, alerga suta în 11 secunde. Extremele se schimbau între ele sau rămâneau pe post de fundaşi, la rându-le fundaşii urcând mereu în atac.
ª Şuturi de la distanţă. Multe dintre golurile băimărenilor se marcau nu doar din afara careului, ci chiar de la 30-40 de metri. În timp ce trăgătorul îşi pregătea tirul, coechipierii acestuia, prin demarcări, eliberau culoarul spre poartă. Koller, Condruc, Sabou, Szepi sau Mureşan erau cei mai frecvenţi marcatori din afara careului.
Multe dintre principiile lui Mateianu l-au inspirat, ulterior, pe Mircea Lucescu la începutul carierei sale de antrenor.

Europa post-Mateianu, Real şi Fiorentina

În primii doi ani de Divizia A, Baia Mare a ocupat locurile 5 şi 4, în afara cupelor europene. Deşi juca frumos, uneori pierdea inexplicabil, în faţa unor adversari mai slabi, aceste rezultate privându-i pe maramureşeni de accesul în Europa.
Paradoxal, deschiderea externă s-a produs după plecarea lui Mateianu. Deşi aflată în Divizia B, echipa s-a calificat în 1982 în finala Cupei, pierdută cu 3-2 în faţa campioanei Dinamo şi a obţinut dreptul de participare în Cupa Cupelor. Acolo, sorţii au împerecheat-o cu Real Madrid. În tur, la Baia Mare, a fost 0-0. În retur, pe Bernabeu, băimărenii au deschis scorul prin Koller, dar în final au pierdut cu 5-2 în faţa unei echipe din care făceau parte printre alţii Juanito, Santilliana sau Gallego.
În aceeaşi vară, a lui 1982, echipa băimăreană a avut un lung turneu în Italia, unde s-a plecat cu autocarul, parcurgându-se peste 3500 de kilometri. Cel mai important meci s-a disputat pe Stadio Comunale din Firenze, maramureşenii câştigând cu 3-1 în faţa Fiorentinei la care evoluau proaspeţii campioni mondiali Graziani, Galli şi Massaro, sau argentinienii Pasarella şi Bertoni, campioni Mondialului precedent, din 1978.

Sursa info