MAREA BRITANIE Datorită tehnicii de fertilizare asistată cei trei, inițial de sex feminin, urmează să înfrunte pasul cel mai delicat din viața unei femei: nașterea.
MAREA BRITANIE Prima naștere de acest fel a avut loc în 2008 în SUA, unde Thomas Beatie a adus-o pe lume pe fiica sa Susan după ce și-a schimbat sexul.
Acum există zeci de persoane transgender care își congelează ovulele în clinicile de fertilizare înainte de a suferi o intervenție chirurgicală sau a se supune unei terapii hormonale pentru schimbarea sexului.
În Marea Britanie, potrivit relatărilor Daily Mail, procedura pentru fertilizarea persoanelor transgender a devenit obiectul criticilor opiniei publice.
Însă există medici care o susțin: ”De ce persoanele cu cancer pot obține tratamentul pentru fertilitate și ceilalți nu? Pacienții transgender doresc să trăiască ca niște persoane normale”, explică James Barret de la o clinică de fertilizare din Londra.
Anul trecut în Marea Britanie au fost 15.000 de persoane transgender care s-au adresat clinicilor de fertilizare în timp ce datele oficiale arată o rată de succes de numai un copil la fiecare 29 de embrioni creați din ovule congelate.
sursa info
sursa foto