Acasăsinucidere maramuresDECIZIE ÎN FRANȚA – Zeci de moschei închise în urma atentatelor

DECIZIE ÎN FRANȚA – Zeci de moschei închise în urma atentatelor

spot_img

DISTRIBUIȚI

DECIZIE ÎN FRANȚA  Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne francez , a declarat că aproximativ douăzeci de moschei au fost închise din decembrie şi până în prezent din cauza atentatelor ce au îngrozit Europa.

În Franța există aproape 2.500 de moschei și de săli de rugăciune, iar 120 dintre ele sunt sunt considerate a răspândi o ideologie fundamentalistă salafistă, o interpretare strictă a islamului sunnit.

Ministrul de Interne al Franţei a precizat luni că din decembrie 2015, în jur de 20 de moschei şi săli de rugăciune radicale au fost închise și că urmează să aibă loc și expulzări ale predicatorilor extremişti. ”Nu este loc în Franța pentru cei care incită și îndeamnă la ură în moscheile lor sau în sălile de rugăciune sau cei care nu respectă anumite principii republicane, în special privind egalitatea între bărbați și femei”, a spus ministrul.

„De aceea, am luat decizia acum câteva luni pentru a închide moschei prin starea de urgență, măsuri juridice sau măsuri administrative. Aproximativ 20 de moschei au fost închise, și vor fi altele”, a spus Cazeneuve.

Ministrul de Interne francez a făcut aceste declaraţii presei franceze, după o întrevedere avută la Minister cu preşedintele şi secretarul general al Consiliului francez al Cultului Musulman (CFCM), Anouar Kbibech şi Abdallah Zekri. În cadrul întrunirii s-a discutat despre finanţarea islamismului în Franţa, extrem de criticat de clasa politică, chiar în rândul musulmanilor.

Acest anunţ are loc după ce Manuel Valls, premierul Franţei, s-a declarat într-un interviu că este în favoarea unui control mai dur asupra moscheilor din Franţa.
Bernard Cazeneuve a confirmat că va fi relansată o „fundaţie a islamului în Franţa”, care va avea misiunea de a garanta transparenţa totală a finanţărilor moscheilor şi care să cuprindă respectarea principiilor riguroase ale laicităţii. O primă încercare a unei astfel de fundaţii, FOIF, înfiinţată de Dominique Villepin, s-a soldat cu un eşec, având un singur donator şi devenind ţinta diverselor scandaluri.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA