AcasăActualitate112PRIMA ZI - Şapte absolvenţi şi-au început cariera de poliţişti

PRIMA ZI – Şapte absolvenţi şi-au început cariera de poliţişti

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRIMA ZI Şapte absolvenţi ai unităţilor de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi-au început azi, 1 august, activitatea la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

PRIMA ZI  Azi, 1 august, a fost prima zi din cariera de poliţist în cazul a doi ofiţeri care au absolvit cursurile Academiei de poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi cinci agenţi de poliţie care au absolvit Şcolile de agenţi de poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca şi „Vasile Lascăr” Câmpina.

Tinerii poliţişti au participat la ceremonia organizată pentru primirea lor de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş i-a felicitat şi şi-a exprimat încrederea că, prin profesionalism, ambiţie şi integritate, ei vor obţine performanţa la care aspiră.

„Am simţit o bucurie că visul meu a devenit realitate. Sunt convinsă că muncă nu va fi una uşoară, dar am încredere că mă voi descurca deoarece am avut parte de profesori de excepţie de la care mi-am însuşit toate informaţiile necesare în soluţionarea unor cazuri”, a spus agent de poliţie Mihai Mariana Mihaela.

„Sunt foarte optimist. Am ajuns exact acolo unde mi-am dorit. Sper să-mi desfăşor activitatea cu pasiune, să fiu sprijinit de colegi, să mă simt ca într-o familie şi să învăţ cât mai multe” a afirmat şi subinspector de poliţie Mărginean Alexandru.

Absolvenţii îşi vor desfăşura activitatea la Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Baia Mare, Poliţia Oraşului Borşa şi la posturile de poliţie Repedea şi Poienile de Sub Munte.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA