POLIŢIST DE NĂDEJDE Când au de rezolvat un caz deosebit, poliţiştii maramureşeni se pot baza pe colegi deosebiţi: câinii de urmă din cadrul Unităţii Canine Maramureş.
POLIŢIST DE NĂDEJDE Meban, câinele poliţist în vârstă de 6 ani, antrenat de un conducător de la Serviciul Criminalistic, a mirosit un infractor periculos, bănuit de comiterea a patru infracţiuni grave.
Activitatea de cercetare şi investigare pentru descoperirea şi identificarea autorilor presupune, de cele mai multe ori, o colaborare între poliţişti din structuri diferite: ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică, crimă organizată etc. Rezolvarea unui caz cu autor necunoscut spre exemplu, depinde astfel de raporturile de încredere şi colegialitate dintre poliţişti, de schimbul de informaţii realizat cu celeritate, de o mână de ajutor întinsă de un coleg de nădejde.
Iar când ai de rezolvat un caz deosebit, ai nevoie de sprijinul unui coleg deosebit. Pe un astfel de „coleg” îl găseşti în cadrul Unităţii Canine, iar poliţiştii maramureşeni se pot considera norocoşi pentru că pot apela la cei opt „colegi” cu simţul olfactiv „specializat”.
Câinele pe care îl lăudăm astăzi i-a ajutat pe poliţişti să identifice un bărbat bănuit de constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă, complicitate la furt calificat şi punerea în circulaţie ori conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Poliţişti maramureşeni specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu ofiţeri specializaţi în domeniul furturilor de auto au descoperit, pe raza municipiului Baia Mare, o autoutilitară care figura furată în Italia. Autoturismul a fost transportat şi depozitat la sediul IPJ Maramureş pentru clarificarea situaţiei. Întrucât existau indicii că în autoturism ar putea fi ascunse bunuri provenite din comiterea unor infracţiuni, asupra autoutilitarei a fost efectuată o percheziţie, în baza ordonanţei dispusă de procuror. Poliţiştii au descoperit astfel 17580 pachete de ţigări, pentru care organele fiscale au stabilit un prejudiciu de peste 200 000 lei.
Pe lângă ţigări, poliţiştii au găsit în autoturism o bluză de trening, iar din acel moment a intrat în acţiune Meban, câinele de serviciu specializat în detectarea urmelor de miros. Având unele bănuieli cu privire la persoana căreia îi aparţine ori care a abandonat bluza în autoutilitară, poliţiştii au adus-o la sediul I.P.J. Maramureş şi i-au solicitat un obiect de vestimentaţie. În faţa câinelui de urmă au fost puse cinci probe constând în obiecte de vestimentaţie diferite, din care una era bluza de trening găsită în autoutilitară, urmând ca acestea să treacă testul identificării prin utilizarea elementelor de percepţie olfactive.
Sub îndrumarea conducătorului său, agent de poliţie Giurgea Ioan, se arată în comunicatul IPJ Maramureş, câinele a luat urma bănuitului şi apoi s-a oprit direct la bluza de trening, confirmând astfel bănuielile poliţiştilor şi fiind de un real folos în probarea identităţii infractorului.
Şi astfel, bărbatul care a fost bănuit de constituirea unui grup infracţional organizat, care a fost complice la sustragerea unui autovehicul din Italia pe care l-a pus în circulaţie în România cu număr fals de înmatriculare şi cu care a transportat peste 17 000 pachete de ţigări de contrabandă riscă să-şi petreacă următorii ani după gratii.
sursa foto