AVERTISMENT CSM Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Parlamentului un avertisment prin care atrag atenția că devansarea termenului la care va intra în vigoare Legea insolvenței personale va aduce un blocaj total în judecătorii și tribunale.
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Camerei Deputaţilor date care conturează impactul pe care intrarea în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice l-ar avea asupra instanţelor din Bucureşti.
Fiecare dintre cele şase judecătorii din Bucureşti ar putea deschide, lunar, până la o mie de noi dosare de insolvenţă a persoanelor fizice. Asta, în condiţiile în care, pentru fiecare proces nou există în medie până la 30 de solicitări asociate. În aceste condiţii, în căile de atac la Tribunalul Bucureşti ar ajunge, lunar, 180 de mii de noi dosare. Şi având în vedere că, în fiecare an se înregistrează dosare noi timp de 10 luni, într-un an la Tribunal s-ar ajunge la 1,8 milioane de dosare.
În datele transmise de CSM Legislativului sunt cuprinse şi informaţiile primite de la Banca Naţională, privind numărul de credite neperformante acordate persoanelor fizice. Datele arată că numărul acestora a scăzut în ultimii trei ani, însă la finalul lui 2015 se înregistrau aproape 80.000 de contracte cu întârzieri la plată mai mari de 3 luni. În ceea ce priveşte costurile de judecată, CSM arată că acestea ar putea fi similare cu cele înregistrate în cazul falimentului firmelor.
Pentru a face faţă creşterii numărului de dosare, CSM spune că este nevoie de 600 de noi judecători şi 750 de grefieri. CSM atrage atenţia că formarea prin Institutul Naţional al Magistraturii durează doi ani. Iar în fiecare an, INM pregăteşte doar 200 de noi magistraţi, dintre care doar jumătate sunt judecători.
În varianta în care se decide selectarea alternativă a noilor magistraţi, arată Consiliul, tot este nevoie de 6 luni de pregătire, asta în condiţiile în care se asigură finanţarea pentru salarii şi pentru celelalte costuri.
Legea falimentului personal a fost publicată în Monitorul Oficial la finalul lui 2015. Ulterior, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul a amânat aplicarea legii până la începutul lui 2017. Senatul a respins propunerea. Camera Deputaţilor este decizională.
Sursă info.
Sursă foto.