AcasăAlteleEconomicPROIECT - Amenzi duble pentru cei care își fac casă și nu...

PROIECT – Amenzi duble pentru cei care își fac casă și nu angajează diriginte de șantier

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECT Românii care au de gând să își facă o casă fără a avea la bază un proiect sau nu angajează un diriginte de șantier pentru realizarea construcției vor scoate de acum încolo bani greu din buzunare, asta pentru că legea care prevede dublarea amenzilor în construcții a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în următoarele 30 de zile.

PROIECT Concret, cei care nu au un proiect avizat se proiectant, dar se apucă își facă o casă și vor fi prinși de inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii,vor fi amendați cu sume cuprinse între 20.000 de lei și 40.000 (față de 10.000-20.000 cât e acum) în funcție de amploarea construcței.

Sancţiuni între 10.000 şi 20.000 lei se aplică pentru executarea lucrărilor fără diriginţi de şantier, iar pentru nerespectarea nivelului de calitate, între 3.000 şi 10.000 lei.

Aceste sancţiuni vor fi aplicate pentru executarea unei construcţii noi, a unei intervenţii la o construcţie existentă, precum şi desfiinţarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizare şi executare, dar şi pentru realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de specialişti atestaţi, ori pentru interzicerea sau obstrucţionarea efectuării controlului calităţii în construcţii, neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate de persoanele cu atribuţii de control şi/sau de autorităţile competente.

Amenzi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei – faţă de 5.000 şi 10.000 lei în prezent pot fi date pentru neasigurarea verificării execuţiei lucrărilor de construcţii prin diriginţi de şantier autorizaţi; necompletarea şi nepăstrarea cărţii tehnice a construcţiei conform prevederilor legale.

Aceleaşi sancţiuni între 10.000 şi 20.000 lei pot fi aplicate şi pentru neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor şi neexecutarea lucrărilor de reparaţii şi consolidări.Totodată și folosirea unor produse necertificate, se amendează cu 3.000 până la 10.000 lei.

Totodată vor fi amenzi  de 3.000 până la 10.000 lei (faţă de 1.500 – 5.000 lei în prezent) pentru neprecizarea în proiect a categoriei de importanţă a construcţiei şi nestabilirea fazelor determinante supuse controlului calităţii, dar şi pentru prevederea în proiect sau utilizarea unor produse necertificate sau pentru care nu există agremente tehnice la lucrări la care trebuie să se asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile, precum şi pentru nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile.

Sancţiunile nu pot fi aplicate după 5 ani de la finalizarea construcţiilor.
sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA