DECIZIE Fostul arhitect șef al municipiului Baia Mare, Mircea Dinculescu, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Acesta a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuă la data de 10 iunie iar trei zile mai târziu magistrații Tribunalului Maramureș au decis să îl trimită pe acesta în arest preventiv.
DECIZIE Alături de el în dosarul este cercetat și omul de afaceri Florinel Vaida, acesta fiind trimis în judecată în stare de libertate pentru dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în perioada 2015-2016, Mircea Dinculescu, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la omul de afaceri Florinel-Mihăiță Vaida bani și bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro și 100 lei.
„Foloasele respective au fost pretinse și primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obținerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condițiile în care arhitectul șef avea cunoștință despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcție, că modificase proiectul de structură și despre alte aspecte care impuneau demolarea construcției. În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumei de 1.350 lei, ce aparține inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării special. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă emis de către Direcția Națională Anticorupție.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunerea procurorilor de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
ActualMM.ro