ÎN EXTAZ Un bărbat de 64 de ani din Zăvoi, județul Caraș-Severin, a fost găsit decedat în mașină, luni, anchetatorii mergând pe ipoteza că acesta și-a dat ultima suflare în timpul unui act sexual.
ÎN EXTAZ Bărbatul a fost găsit dezbrăcat de la brâu în sus și cu pantalonii în vine, polițiștii sosiți la fața locului crezând că, cel mai probabil, omul a murit după o partidă de sex cu o prostituată care l-a abandonat imediat ce și-a dat seama că omul se stinge.
“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție Rurală Oțelu Roșu, care au identificat în autoturism un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Zăvoi. Cu ocazia examinării sumare a bărbatului, polițiștii au constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență”, a precizat Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al IPJ.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru clarificarea împrejurărilor în care a decedat bărbatul, zona în care acesta a fost găsit fiind una în care prostituatele obișnuiesc să-și aducă clienții.
sursa info