UE-SUA Când Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au anunțat că vor demara negocierile pentru un acord comercial transatlantic, parteneriatul părea a fi unul sigur. Însă, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) este mort din punct de vedere politic, deși politicieni din SUA și UE încă își manifestă sprijinul pentru acest acord. Persoana responsabilă pentru „uciderea” acestui acord este Thilo Bode, președintele organizației neguvernamentale Foodwatch.
UE-SUA Politico.eu notează că Thilo Bode este un insurgent „surprinzător”, care a dat chip și voce mișcării care a contestă acordul TTIP.
De când bărbatul în vârstă de 69 de ani a început campania anti-TTIP sprijinul din Germania pentru acest acord a coborât de la 55% la 17% și a pus presiune pe mai multe țări din UE să își retragă sprijinul pentru parteneriat. Sindicate din comerț importante din Germania, care au sprijini anterior acordul, acum se opun.
Cartea lui Bode, „Miniciuna Acordului de Liber-Schimb”, este bestseller în Germania, după ce s-a vândut în 70.000 de exemplare în 16 luni. De asemenea, un protest anti-TTIP de la Berlin, din octombrie 2015, la organizarea căruia a ajutat și Thilo Bode, a atras peste 150.000 de oameni. Protestul a devenit cea mai mare demonstrație politică a cetățenilor germani de la invazia din Irak din 2003.
Sursă info.
Sursă foto.