LEGENDE. Se spune că, în Maramureş, fiecare deal are misterele şi comoara lui. Iar dacă nu există comori, cu siguranţă există legenda unei comori. Ulciorul, brebințele sau lăzile cu galbeni şi aur reprezintă himere care – secole de-a rândul – au atras căutătorii de comori.

Însă, multe dintre ele sunt „păzite” de blesteme crâncene. Bătrânii spun că sunt comori „cu blestem” şi comori „fără blestem”. Dacă acelea fără blestem se mai găsesc din când în când, cele cu blestem pot atrage boala, nebunia sau chiar moartea căutătorilor. Nu face excepție nici comoara care ar fi aparținut celebrului haiduc Pintea Viteazu, ascunsă pe muntele Gutâi, într-o pivniță săpată în stâncă.

În noapte dintre ani, câteodată, se văd focuri pe dealurile din Maramureş. Uneori ard cu flacără mai slabă, alteori mai puternică. Bătrânii spun că acolo au fost îngropate comori de „oameni gazde, de călugări sau de hoţi”. Unele dintre ele au fost descoperite, altele nu.Comorile nu pot fi descoperite de oricine, oricând. Conform credinţei populare, comorile sunt păzite de draci, iar căutătorii pot profita de „neatenţia” paznicilor doar în două momente din an: la sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi la Anul Nou, pentru că în aceste nopţi dracilor – puşi să păzească aceste comori – li se îngăduie să încingă o horă. Din depărtare, oamenii pot vedea nişte focuri imense, dar care nu pârjolesc nimic în jur. Atunci, dacă e noapte cu lună plină, înainte de cântatul cocoşilor, pot scormoni pământul după aur. Dacă scot o vorbă în timp ce sapă, nu vor mai găsi comoara niciodată.

Una dintre cele mai vechi legende spune că vechii călugări din satul Mănăstirea au fost alungaţi şi schingiuiţi de săteni pentru o comoară ascunsă şi astăzi într-o fântână, care se numeşte „fântâna călugărului”. Călugării au blestemat satul „să nici nu crească, să nici nu scadă”. Iar lumea şi timpul în acel sat chiar că par a sta pe loc.

Se spune că o altă comoară a fost lăsată de călugării din Bârsana, în locul numit „Dealu’ lui Filip”. Filip era un localnic, care găsind comoara, a ascuns-o sub nişte vreascuri, pe care nişte copii le-au aprins. Văzându-şi comoara arzând, Filip a înnebunit.

La fel, se spune că haiducul Ion Godja din Văleni, zis „Oul”, a ascuns o comoară în locul numit „Săcătura” şi multă lume a săpat acolo ca să caute comoara. Și că tot acolo şi-ar fi ascuns comorile şi alți haiduci de pe vremea lui Pintea.

Comoara lui Pintea Viteazu. Despre haiducul Pintea se spune că îşi ascundea prada pe muntele Gutâi, lângă satul Crăceşti (actualul Mara). Acolo, într-o stâncă era săpată o pivniţă mare, în care acesta îşi ţinea berbinţele cu galbeni. Pivniţa era încuiată cu o uşă mare de fier, ale cărei chei le avea doar Pintea. Bătrânii povestesc că şi astăzi poate fi văzută acea pivniţă, ale cărei uși se deschid o dată la şapte ani. Unii susțin chiar că au văzut uşile deschise. Iar când pivniţa e deschisă, în ea se vede fum, nişte limbi de foc şi o strălucire mare, ca a Soarelui. Existența comorii apare în folclorul transmis pe cale orală până în zilele noastre, chiar dacă amplasamentul ei diferă: „La Budeşti, între hotară/ Este-un fag cu frunza rară/ Şi la umbra fagului,/ Pintea cu ortacii lui,/ Să uită cătă Gutâi,/ C-acolo-i pivniţa lui/ Pă săraci îi miluieşte,/ Pă bogaţi îi jefuieşte”.

Sursa info