DIALOG. Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită în Kârgâzstan, a declarat joi că l-a invitat pe noul premier al Marii Britanii, Theresa May, pentru discuții la Berlin și că așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu aceasta, relatează Reuters și DPA.
„Este datoria noastră să lucrăm foarte strâns cu guvernele statelor aliate”, a declarat Merkel în cadrul unei conferințe de presă, după discuțiile avute la Bișkek, adăugând că există multe probleme în lume care fac necesară o astfel de cooperare strânsă.
Cancelarul german a afirmat că a vorbit cu Theresa May miercuri seara la telefon și a invitat-o pentru discuții la Berlin. „Abia aștept să lucrăm împreună”, a adăugat ea.
Merkel a refuzat însă să comenteze asupra deciziei de a-l numi pe fostul primar al Londrei, Boris Johnson, în funcția de ministru de externe al Marii Britanii. Excentricul edil al capitalei britanice a fost unul dintre liderii taberei care a susținut ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar la referendumul din 23 iunie.
Miercuri, cabinetul premierului Theresa May a afirmat că aceasta le-a spus la telefon cancelarului german Angela Merkel și președintelui francez Francois Hollande că guvernul ei va avea nevoie de o perioadă de timp înainte de a începe discuțiile cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.