UN GREU CFR Doar un an și ceva a rezistat în pușcărie fostul director al Direcției Comericale a CFR, Mihail Gabriel Misir. Zilele trecute, din cauza caniculei, dar și pe fondul unor boli mai vechi, pe bărbatul implicat în jaful de zeci de milioane de euro de la CFR l-a lăsat inima. Decesul a fost consemnat la Spitalul Floreasca unde a ajuns după un consult făcut la Penitenciarul Jilava, informează Libertatea.
Fostului oficial al CFR, condamnat în ”lotul Necolaiciuc” la opt ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, i s-a făcut rău în urmă cu câteva zile când în celula sa, din cauza temepraturilor caniculare, aerul a devenit irespirabil.
UN GREU CFR Când a simțit că inima începe să-i joace feste, Misir – cândva mâna dreaptă a ”nababului” Mihai Necolaiciuc, fost șef al CFR -, a anunțat gardienii că starea sa de sănătate s-a înrăutățit brusc, dar nimeni nu l-ar fi luat în seamă. ”Abia când a căzut din picioare l-au dus pe brațe la infirmerie. Până atunci nu i-au dat nici o pastilă. Oricum, asta e regula aici: te scoate la doctor doar cu lumânare”, ne-au dezvăluit surse din Peniteciarul Jilava.
După o ”escală” făcută la infirmerie unde s-a constatat că omul suferise un infarct, Misir a ajuns în stare deosebit de gravă la Spitalul de Urgență Floreasca unde medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Stopul cardiorespirator a fost consemnat în fișa scurtei sale internări.
Sursă info.
Sursă foto.