ACTUALIZARE 1:
În urma accidentului de circulație un șofer în vârstă de 18 ani a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare cu leziuni multiple. La fața locului au intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă și două autospeciale, dintre care una de descarcerare.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș intervenția a durat mai mult de o oră, aceasta derulându-se de la 22:18 până la ora 23:35.
ACTUALIZARE 2:
Tânărul în vârstă de 18 ani a scăpat ca prin urechile acului. În urma accidentului de circulație acesta a fost transportat la spital, însă, după investigații amănunțite, a fost lăsat să plece acasă.
Potrivit oamenilor legii, tânărul se afla la volanul unei mașini care circula dinspre Satu Nou de Jos spre bulevardul Republicii din Baia Mare. A efectuat manevra de depășire a doua autoturisme iar în momentul în care a intenționat să revină pe banda sa de circulație a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă.
„Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta purta centura de siguranță în momentul producerii accidentului”, a spus Dumitrița Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș.