AcasăAlteleEconomicMODIFICARE - Băncile au schimbat condițiile de acordare a creditului Prima Casă

MODIFICARE – Băncile au schimbat condițiile de acordare a creditului Prima Casă

spot_img

DISTRIBUIȚI

MODIFICARE. Ca să drămuiască banii și să mai atragă totuși clienți la bancă, instituțiile de credit au decis să schimbe condițiile de acordare a creditului Prima Casă, din modificarea scoringului.

Astfel, în noile condiții, băncile finanțează doar 70% din valoarea imobilului chiar dacă avansul solicitat clientului este de doar 5%. Dacă îți cumperi un apartament care costă 60.000 de euro, banca te împrumută doar cu 42.000 de euro. De restul, faci rost, dacă poți. În plus, rata creditului trebuie să fie sub 50% din veniturile nete ale împrumutatului.

Cererea de credite ipotecare din partea populației s-a majorat semnificativ în prima parte a anului 2016. Creditele Prima Casă au cunoscut un adevărat boom ele ajungând să aibă o creștere de circa 150% în prima jumătate din 2016 față de aceeași perioadă din 2015.

Bancherii estimează în schimb că în perioada următoare băncile se vor confrunta cu o diminuare semnificativă a cererii, lucru care a și început să se întâmple încă din trimestru II, conform statisticilor BNR. Tot statisticile și sondajele băncii centrale arată că în T1/2016 s-a înregistrat o creștere a numărului de cereri de credit respinse.

Este déjà știut că băncile comerciale acordau în ultimii ani credite preponderant prin programul Prima Casă, cam 90% din ponderea creditelor de retail. După ce au rămas rapid fără banii din prima tranșă, de 1,7 miliarde de lei garanția statului, băncile au început să fie mai atente cum și cui dau creditele Prima Casă.

Astfel, dacă în trecut exista o practică nescrisă printre bancheri, după cum au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din piață, ca aprobarea unui astfel de credit să fie condiționată de un salariu minim de 3000 de lei, după acordarea ultimei tranșe de 500 de milioane de lei garanția statului pentru cele 18 bănci, lucrurile s-au schimbat radical.

După cum a declarat ministrul de Finanțe, Anca Dragu, „Sunt 280 de milioane disponibili în acest moment. Facem o analiză, trebuie să identificăm dacă există sume disponibile la anumite bănci, să facem o redistribuire a acestora şi apoi vom decide ce se întâmplă cu cererile care practic există în acest moment la bănci”. Ea a mai precizat că Ministerul Finanţelor este în dialog cu băncile pentru a avea o reacţie din partea acestora cu privire la „eficienţa acestui program”.

Bani mai există, dar nu se dau, iar piața este blocată. De ce? Totuși, dacă în unele cazuri băncile onorează doar dosarele aflate deja în lucru în luna martie aprilie și spun că nu mai au bani din această cauză, în majoritatea cazurilor este vorba de faptul că, având la dispoziție puțini bani băncile îi drămuiesc și acordă credite doar pe sprânceană.

Continuarea pe  ECONOMICA.net

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA