TRENDY. Puţini sunt cei care ştiu cât de cunoscută şi apreciată este ţara noastră în domeniul de hairstyle. Ultimii trei ani sunt cei mai concludenţi din acest punct de vedere, România reuşind să obţină medalii de aur şi argint la finalele mondiale ale concursului Trend Vision.

Trainerul echipei noastre la campionatul mondial, celebrul Constantin Ilie, a încercat încă din anii „90 să schimbe percepţia oamenilor despre profesia de coafor şi a reuşit să-şi creeze un nume atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Proprietar al Salonului Blondi din Capitală, Constantin Ilie ne-a acordat un interviu în cadrul căruia ne-a vorbit despre reuşitele ţării noastre în acest domeniu, dar şi despre parcursul său în această industrie.

Reporter: De unde a pornit pasiunea dumneavoastră pentru hairstyling?
Constantin Ilie: O să spun adevărul, deşi poate sună dezamăgitor. Nu am început această meserie din pasiune. Eu am terminat un liceu sportiv în Iaşi, nu ştiam să fac nimic altceva la finalul studiilor.

Ca să înţelegi mai bine situaţia o să spun o poveste. M-am născut la Vatra Dornei, am fost abandonat la două săptămâni, într-un parc. M-au găsit nişte bătrâni şi am crescut pe lângă ei până în clasa a şasea. Fiind munte, la Vatra Dornei veneau cei de la facultatea de sport din Iaşi să facă modulul de schi, iar eu m-am împrietenit cu ei, eram toată ziua pe pârtie şi mi-au propus să-i antrenez eu. M-au luat la Iaşi, la liceu, şi m-am bucurat pentru că aici mi-au oferit cazare şi am stat acolo, nu mai aveam unde să mă întorc. Îmi ofereau şi echipament, deci aveam cu ce să mă îmbrac şi mâncare, era perfect. Am jucat handbal în liceu, iar la sfârşit mi-au propus să vin să joc la Steaua Bucureşti, care, pe vremea aceea, dădea campionii mondiali în handbal. Am venit în Bucureşti, dar nu mai voiam să fiu undeva regimental, cu program strict. Patru luni nu am mai făcut nimic. O prietenă m-a întrebat dacă nu vreau să fac ceva. Mi-a propus să lucrez într-un coafor, am acceptat, dar crede-mă, nu ştiam să fac nimic. Când am ajuns acolo mi-au dat un halat alb şi un domn, care trebuia să se ocupe de mine, m-a aşezat într-un colţ şi mi-a spus să mă uit. Un an de zile, cât am făcut şcoala, nu m-a învăţat nimeni nimic. După un an, am vrut să renunţ, nu-mi plăcea, dar au fost oameni care au insistat şi m-au sfătuit să continui. Când am decis să rămân m-am apucat să învăţ meserie. Am avut o mare şansă pentru că într-o zi, când eram la un salon renumit pe vremea aceea, de pe Magheru, a venit Zina Dumitrescu şi a spus că are nevoie urgent de un coafor pentru că a rămas fără.

Toată lumea era ocupată şi mi-au zis să merg eu. M-am dus şi, de atunci, cu Zina am făcut toate prezentările de modă. Tot ce era eveniment de modă eu lucram la ele, la fel şi festivaluri: de muzică, festivalul Bucureşti, Cerbul de Aur, Mamaia. Apoi am început să lucrez la filme, mergeam şi făceam coafura când se făceau filme, m-am împrietenit cu mulţi actori. Am lucrat încontinuu şi în felul acesta mi-am făcut cunoştinţe şi am început să cresc. Cam după cinci ani, după ce am început meseria aceasta de nicăieri, am devenit renumit şi am fost pus şef aici, la salonul Blondi. Era foarte greu de condus, era salonul nomenclaturii, la care venea familia Ceauşescu şi toată clasa de sus care exista pe vremea aceea. Avea 70 de angajaţi, iar eu eram un puşti de 25 de ani. Când am intrat în salon mă întrebau ce fac aici şi când le-am zis că lucrez aici mi-au zis că nu am unde, le-am spus că eu sunt şeful lor şi au rămas uimiţi.

De când m-am mutat aici la salon au venit tot ce a însemnat cântăreţi, manechine, oameni politici de vârf. Veneau cu bon de ordin, oamenii stăteau la coadă. Pe lângă salon făceam şi tot ce însemna eveniment în România. Am cunoscut mulţi, mulţi oameni aşa, cântăreţi grei ca Tom Jones, Kyle Minogue şi mulţi oameni importanţi. Colaboram cu Televiziunea Română şi toată suflarea de artişti care se năştea, toţi treceau mai întâi pe la noi.

Reporter: Care a fost parcursul dumneavoastră la nivel internaţional?
Constantin Ilie: Am vrut să schimb percepţia despre meseria aceasta, despre breasla noastră, pentru că nu îmi plăcea cum era, şi din păcate este încă percepută de lume în acest fel.

În 1990 au venit cei de la Wella, din Germania, să organizeze un eveniment la noi în ţară. Pentru că era un eveniment amplu, trebuia ca cineva să-l conducă şi m-au desemnat pe mine. După patru zile, cât a durat, cei de la Wella mi-au spus că vor să vorbim. Mi-au propus să îmi fac o echipă, să merg în Germania ca să ne pregătim şi să le spun ce cred că ar fi bine să facem aici în ţară pentru a se dezvolta. Le-am spus că avem nevoie să ne fie parteneri, să nu fie doar cei care să vină să ne vândă. Le-am propus să ne susţină să facem educaţie pe acest domeniu, să organizăm cursuri, şcoli, să facem seminarii. Tot ce am convenit cu ei au făcut şi de atunci colaborez cu ei.

Am fost invitat şi la cele două academii din Londra, pentru că şi ei voiau să intre pe piaţa noastră. M-am dus fără să ştiu cine sunt cei cu care mă voi întâlni şi acesta a fost norocul meu, pentru că m-am dus relaxat. Era vorba de celebrul Trevor Sorbie şi cei care au organizat întâlnirea mi-au spus că voi sta cam 10 minute. Am stat 2-3 ore, ne-am împrietenit, mi-a arătat accesoriile şi tot ce aveau pe acolo. Apoi, am fost la Tony Mascolo de la „Tony and Guy”, care pe vremea aceea era foarte important. Şi aici la fel, m-am împrietenit cu el şi am tot fost invitat, mă cheamă la toate evenimentele. La început mă duceam singur, apoi am început să mai merg cu câte o persoană, iar acum, au ajuns să meargă la evenimentele mari 100-200 de români, s-a dezvoltat frumoas breasla aceasta.

De prin 1998 am început să ţinem anual conceptul Gala Wella şi la noi în ţară, unde lansăm tendinţele în coafură.

Reporter:: Care sunt performanţele echipei naţionale la competiţia mondială de hairstyle?
Constantin Ilie: Prima dată când s-a spart gheaţa, după mult timp, a fost la New York, în 2013, când România a luat medalie de argint, din peste 100 de ţări. Nimeni nu se aştepta ca tocmai noi să câştigăm ceva în America. În Europa, deşi eram foarte buni, nu reuşeam să pătrundem, dar de la New York încoace, în fiecare an, ţara noastră a reuşit să obţină ceva.

La Madrid, echipa naţională a luat medalie de aur la categoria „People choice” şi medalia de argint la proba pe culoare. Apoi la Monaco, ţara noastră a obţinut din nou medalia de aur la „People Choice”, votul publicului din toată lumea, iar la proba de culoare medalia de argint.

A urmat un campionat care a vrut să schimbe toată filozofia concursurilor, la Frankfurt în primăvară, din care nu a înţeles nimeni nimic aşa că s-a mai organizat unul la Berlin, în toamnă. La Berlin, anul trecut, România a luat aur la „People Choice”.
Anul acesta, concursul se va organiza la Barcelona, dar cred că orice vom face nu ne mai dă nimeni nimic, sunt foarte multe ţări importante, pieţe mari care trebuie să mai primească ceva.

România este o ţară foarte apreciată în hairstyle, în comunitatea noastră. Oriunde am merge, toţi recunosc că suntem buni, dar, din păcate, acest lucru nu este mediatizat deloc, nimeni altcineva nu ştie. Oful nostru este că publicul, care ne interesează foarte mult, clienţii noştri sunt oameni obişnuiţi şi nu ştiu nimic şi atunci trebuie să te lupţi zi de zi în salon să demonstrezi că poţi şi că eşti diferit. De aceea, toţi care fac meseria aceasta trebuie să o aibă în sânge. Pentru ei contează că au fost acolo şi au concurat, sunt în marea familie a domeniului, ştiu unii despre alţii.

Reporter:: Care sunt astăzi şansele unui începător să ajungă un nume în această industrie?
Constantin Ilie: Şansele sunt maxime, implicarea lor este importantă. Sunt foarte mulţi, dar puţin dedicaţi, saloanele se deschid şi se închid la fel de repede.

Acum câţiva ani a fost o perioadă când toate iubitele de fotbalişti îşi deschideau saloane. Erau foste manechine pe care eu le cunoşteam şi veneau la mine să îmi ceară ajutorul. Încercam să le ajut, le dădeam oameni, le spuneam ce să facă, de unde să îşi ia mobilier. Rezistau cam trei luni pentru că doar ele se coafau acolo, nu venea nimeni. Se deschideau şi se închideau. Eu mă bucuram că aveam să le dau de lucru colegilor.
Trendul acesta a dispărut, acum este altă categorie de persoane care îşi tot deschid saloane. Toţi se concentrează să fie frumos, să arate bine, dar tot se închid. Oamenii încearcă, nu vedeţi că la fiecare scară de bloc este câte un salon?

Însă cine vrea să facă profesie are toate şansele. Doar că, pentru acest lucru, înseamnă să fii coafor 24 de ore din 24, nu poţi să fii de la 8 la 4, trebuie să fii total, altfel nu poţi să reuşeşti în această profesie.

Este o meserie atât de complexă şi de dinamică, numai anul trecut s-a schimbat tehnologia la nivel molecular în foarte multe produse, s-au schimbat tehnicile de lucru.

Ştii cât am de învăţat? Eu am aici angajaţi vechi, o colegă care lucreză aici de 43 de ani, o alta care este coafeză de peste 50 de ani, ele nu mai recunosc nimic faţă de cum era când s-au apucat de această meserie.

Dacă vrei să profesezi în acest domeniu, condiţii şi informaţii sunt suficiente, la fel şi persoane care să îţi livreze informaţiile, însă trebuie să îţi asumi. Ştii, este o vorbă: „Toţi vor să fie Beethoven, dar nimeni nu vrea să ajungă surd”. Şi este adevărat, nu toţi vor să îşi asume.

Reporter: De când deţineţi salonul Blondi?
Constantin Ilie: Din 1992 este salonul meu. Am făcut tot posibilul şi l-am luat, mai întâi cu o formă de subprivatizare şi apoi, din 1994, l-am cumpărat. M-au ajutat oameni politici să-l cumpăr, eu nu aveam nici bani în perioada aceea. Dar am avut noroc că am cunoscut astfel de oameni importanţi cu care m-am împrietenit. Prin ei am avut acces într-o anumită clasă socială, clientela a fost altfel, oamenii obişnuiţi veneau ca la spectacol aici, ce vedeau la televizor, găseau la noi în salon.

Reporter: Când aţi deschis „Blondi Hair Academy”? Câţi studenţi se înscriu anual şi care este costul unui modul?
Constantin Ilie: Am deschis academia din 1998. Până acum doi ani am avut cam 30-40 de studenţi pe serie, a câte două serii pe an, iar costul pentru un modul este de 1500 de euro. Dar am ţinut cursuri gratuite tuturor până când am fost sfătuit de prieteni să-mi deschid această şcoală.

Reporter: Cum aţi caracteriza, astăzi, industria de hairstyling?
Constantin Ilie: Ca informaţii este la cel mai înalt nivel, iar ca nivel de pregătire pot spune că sunt foarte mulţi oameni care se instruiesc zilnic şi vor să păşească pe acest drum. Mulţi sunt derutaţi însă pe parcurs, apar mereu multe informaţii, este o profesie foarte dinamică. Nu toată lumea este obişnuită să înveţe, să se concentreze, să aibă disponibilitatea să schimbe, mai ales că la nivel global, în general, coaforii sunt conservatori – dacă ceva le-a ieşit, încearcă să facă acelaşi lucru ani de zile. Dar nu se mai poate, lucrurile te iau din mers, însă noi românii suntem foarte dinamici, lucru recunoscut internaţional. Eu, de exemplu, am fost invitat încontinuu peste tot, pe diverse continente, să ţin conferinţe cum se întâmplă în România de avem succes. Le-am spus că noi, ca să avem succes, construim din 1990. În plus, toţi coafori din ţară mă cunosc, 90% dintre ei mi-au fost elevi, iar legătura dintre noi este firească, foarte simplă şi credibilă.

Eu nu vin de nicăieri să le spun: ştiţi a venit un brand şi vă arăt eu cum e şi credeţi-mă că e cel mai bun, nu. Ei mă cunosc, ştiu că niciodată nu i-am minţit, că mereu i-am ajutat, au devenit nume în oraşele lor, şi-au dezvoltat breasla.

Reporter: Dacă aţi fi avut şansa, v-aţi fi ales un alt drum?
Constantin Ilie: În primul rând nu ştiu să fac nimic, deci ce aş fi putut face?
În al doilea rând m-a prins aşa de tare… . Repet, la început nu mi-a plăcut, dar apoi mi-am zis că dacă tot mă apuc să fac ceva vreau să fac bine, aşa este firma mea. Iar ca să faci bine ceea ce faci nu ai timp de altceva. Nu mă văd, nu mi-am dorit să fiu altceva, acum nu am timp nici pentru cât mi-aş dori să fac pentru profesia aceasta. Altă meserie…nu ştiu, iar dacă nu-ţi place o meserie, să o faci din suflet, nu merită să o faci, pentru că devine greu, devine un chin. Eu niciodată nu am putut să folosesc expresia „mă duc la serviciu”, sau „mă duc la muncă”, nu, ce fac eu este viaţa mea, nu e muncă.

Reporter: Vă mulţumesc!

sursa