Proiectul regionalizării reprezintă punctul comun al prim-miniştrilor din ultimii cinci ani (Emil Boc, Victor Ponta, Dacian Cioloş). Complicat de pus în operă din cauza ghemului de interese de la nivel local, proiectul este repus pe tapet cu ritmicitate în ultimii ani.
Cum fiecare ministru al educaţiei anunţă la început de mandat că este gata să demareze o reformă a învăţământului, la fel procedează şi premierii cu regionalizarea ţării. Chiar dacă nu fac nimic concret, măcar deschid subiectul.
Nici premierul tehnocrat, Dacian Cioloş, nu a ratat această temă: „Nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar cred că e important să folosim această perioadă şi să relansăm această dezbatere în aşa fel încât după alegerile parlamentare să putem intra în linie dreaptă – în funcţie sigur de obiectivele pe care şi le va asuma şi viitorul Guvern – cu această temă. Dar este o temă la care în anii următori va trebui să găsim un răspuns, pentru că este din ce în ce mai clar că această abordare a regiunilor de dezvoltare care înseamnă de fapt o asociere a judeţelor şi unde, din păcate, eu cel puţin pot să observ că în general judeţele vin cu abordarea judeţeană, încercând să obţină maximum pentru judeţul respectiv, în aceste discuţii de forme de asociere ale judeţelor pentru proiecte de dezvoltare regională, pe când noi ar trebui să avem o abordare integrată de dezvoltare a unor regiuni, o dezvoltare coerentă, pornind de la realităţile din teren şi nu doar de la priorităţile politice ale unui preşedinte de consiliu judeţean sau altul”.
Imediat au şi apărut reacţiile pe marginea subiectului. Preşedintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, suţine împărţirea ţării în 16 regiuni de dezvoltare economică: „Poziţia UDMR nu s-a schimbat, susţinem în continuare faptul că înfiinţarea regiunilor de dezvoltare cu atribuţii administrative este neconstituţională, iar soluţia nu este să introducem un nou nivel administrativ între administraţia centrală şi cea judeţeană, ci să formăm regiuni de dezvoltare economică performante, mai mici decât cele actuale. Potrivit iniţiativei legislative a UDMR, România trebuie să funcţioneze cu 16 regiuni de dezvoltare economică, ca o soluţie eficientă din punct de vedere economic şi financiar”. În schimb, Partidul Forţa Naţională consideră că descentralizarea nu trebuie să ducă la autonomie împotriva legii:
„Propunerea Asociaţiei Comunelor din România privind autonomia locală trebuie să rămână în limitele descentralizării utile şi necesare, dar nu trebuie folosită ca pretext pentru regionalizarea României, ceea ce ar trezi demonii trecutului şi ar fi un prilej pentru distrugerea caracterului unitar al statului român”.
Proiectul a fost pus în discuţie în luna iunie a anului 2011. USL lansa programul său privind dezvoltarea regională în care propunea transformarea celor opt regiuni de dezvoltare în centre ale administraţiei locale, transformarea Senatului într-o cameră a puterilor locale şi înfiinţarea unor consilii regionale, conduse de un preşedinte ales. Abandonată, ideea a fost reluată în campania electorală din 2012, proiectul fiind inclus în Programul de Guvernare 2013-2016 al USL.
Regionalizarea a devenit temă de campanie, mai ales în zonele în care există o diversitate etnică. Ministrul de Interne de la vremea respectivă, Mircea Duşa, a ţinut să intervină în dezbaterea electorală, declarând că regionalizarea trebuie făcută pe principii economice, şi nu etnice, precizând că, în opinia lui, este o jignire la adresa românilor, în special a celor din Harghita şi Covasna, să faci campanie electorală vorbind de autonomia Ţinutului Secuiesc. În februarie 2013,
Guvernul a aprobat Memorandumul privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România, o lună mai târziu fiind create structurile de lucru şi au avut loc primele întâlniri oficiale, după care lucrurile s-au împotmolit, proiectul devenind subiect de contre în interiorul USL pe axa PSD – PNL. În decembrie 2014, proaspăt ales, preşedintele Klaus Iohannis a atins acest subiect, fără să mai insiste ulterior.
