Lira sterlină s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, până la cel mai redus nivel al ultimilor 31 de ani, în raport cu dolarul, ajungând sub cursul atins imediat după votul exprimat în referendumul din 23 iunie, pentru Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE).
În raport cu euro, lira a scăzut până la cel mai redus nivel din 2013 până în prezent, investitorii considerând că votul pentru Brexit afectează încrederea în economia Marii Britanii.
Lira a coborât cu 1,8% pe parcursul zilei de ieri, la 1,3055 dolari – cel mai redus nivel din 1985. Ulterior, la ora 14.54, pe piaţa din Londra, lira avea un curs de 1,3070 dolari, cu 1,6% mai mic faţă de ziua precedentă. Conform unui sondaj Bloomberg, lira va încheia acest an cu un curs mai mic de 1,30 dolari.
În raport cu moneda europeană, lira a scăzut ieri cu 1,8%, la 85,40 pence/euro. Mai devreme, moneda britanică atinsese 85,48 pence/euro – cel mai redus curs din octombrie 2013. Menţionăm că, ieri, Banca Angliei a relaxat cerinţele de capital pentru bănci şi a promis că va mai implementa măsuri în vederea consolidării stabilităţii financiare după decizia în favoarea ieşirii din UE.
Conform guvernatorului băncii centrale de la Londra, Mark Carney, „decizia de a părăsi Uniunea Europeană a început să se cristalizeze”.
Comitetul de politică financiară din cadrul Băncii Angliei a hotărât să reducă rezerva de capital tampon contra-ciclic la zero, de la 0,5%. În urma acestei decizii, băncile britanice vor putea să le ofere gospodăriilor şi companiilor credite suplimentare de până la 150 de miliarde de lire sterline (197 de miliarde de dolari).
Guvernatorul Mark Carney a subliniat că această decizie reprezintă o „schimbare majoră”, care va ajuta economia Marii Britanii să facă faţă efectelor provocate de şocul Brexit. Mark Carney a subliniat: „Acum, trei sferturi din băncile britanice, responsabile pentru 90% din activitatea de creditare, vor avea imediat o flexibilitate mai mare ca să ofere credite gospodăriilor şi firmelor”.
Un indice calculat de YouGov şi Centrul pentru cercetare economică şi de afaceri de la Londra, publicat ieri, arată că proporţia întreprinzătorilor britanici pesimişti cu privire la perspectivele economice a crescut la 49%, de la 25% în perioada premergătoare referendumului.
James Knightley, senior economist la „ING Bank” NV din Londora, afirmă, potrivit Bloomberg, că Banca Angliei va tăia, probabil, dobânda cheie cu 25 de puncte de bază în august, la 0,25%, şi va creşte programul de relaxare cantitativă (achiziţii de active), la 500 de miliarde de lire, de la 375 de miliarde.