METEO Vreme schimbătoare, dar caldă se anunţă miercuri în întreg Maramureşul. Meteorologii spun că în toate zonele judeţului va fi soare, însă treptat norii vor deveni numeroşi şi vor lăsa câteva averse însoţite de tunete şi fulgere. Vântul va sufla slab, iar maximele termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. La prânz se vor înregistra 25 grade în Baia Mare şi Seini, vor fi 24 grade în Sighetu Marmaţiei, 23 grade vor arata termometrele în Târgu Lăpuş, iar în Cavnic şi Borşa maximele termice vor oscila în jurul valorii de 19 grade Celsius.
METEO Vreme caldă, dar schimbătoare se anunţă miercuri în Baia Mare. Meteorologii spun că va fi soare, însă pe parcursul zilei norii vor fi numeroşi şi pot aduce câteva averse. Joi se face însă vreme frumoasă, cu cer mai mult senin şi soare. Vântul va sufla slab, iar maximele termice în scădere uşoară nu vor depăşi 22 grade Celsius.
În Sighetu Marmaţiei va fi vreme schimbătoare pe parcursul următoarelor două zile. Meteorologii spun că în zona miercuri va fi soare, însă treptat se adună norii care vor mai lasă câteva averse. Joi cerul va fi parţial însorit şi nu este exclus că izolat să mai cadă câţiva stropi de ploaie. Maximele termice, în scădere, se vor situa în jurul valorii de 20 grade Celsius.
Miercuri în Borşa se va arăta soarele, însă treptat locul acestuia va fi luat de nori tot mai numeroşi care vor aduce averse. Joi vremea va fi în general frumoasă, însă cu totul izolat după-amiază mai sunt posibile înnorări şi ploi slabe. Vântul va sufla slab, iar maximele termice vor fi de-a dreptul modeste şi se vor situa în jurul valorii de 14 grade Celsius.
Vreme schimbătoare, dar caldă se anunţă miercuri în Cavnic. Meteorologii spun că se va arăta soarele, însă norii vor lua la un moment dat locul acestuia şi vor lăsa câteva averse însoţite de tunete şi fulgere. Joi se face însă vreme frumoasă, cu cer predominat însorit şi soare. Vântul va sufla slab, iar maximele termice în scădere vor ajunge la doar 16 grade Celsius.
În Târgu Lăpuş vremea va fi schimbătoare, dar caldă în următoarele două zile. Miercuri norii vor fi tot mai numeroşi şi vor aduce câteva ploi, ce pot fi însoţite de tunete şi fulgere. Joi vremea va fi frumoasă cu cer mai mult senin şi soare. Vântul va sufla slab, iar la prânz mercurul din termometre nu va depăşi 20 grade Celsius.
În următoarele două zile în Seini vremea va fi caldă, dar schimbătoare. Prognozele spun că pe parcursul zilei de miercuri norii vor fi tot mai numeroşi şi lăsa câteva averse. Joi însă vremea va fi frumoasă, cu cer predominat însorit şi soare. Vântul va sufla slab, iar maximele termice pot ajunge până la 22 grade Celsius.