STAGIU În perioada 4-29 iulie, un număr de 17 studenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.
STAGIU Ei îşi vor desfăşura activitătea la structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi, substanţe periculoase şi poliţie rutieră de la reşedinţa inspectoratului şi din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti.
Pe perioada practicii studenţii vor avea posibilitatea să-şi pună în valoare cunoştinţele teoretice şi practice acumulate la orele de curs.
În dimineaţa zilei de luni, 4 iulie, ei au fost primiţi la sediul inspectoratului de şeful instituţiei, chestor de poliţie dr. Marincaş Viorica, care le-a prezentat activităţile pe care urmează să le desfăşoare şi le-a făcut precizări cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte în această perioadă.
Fiecare student a fost repartizat în supravegherea unui tutore profesional, poliţist cu exeprienţă, care are rolul de a îndruma activitatea viitorului poliţist.