AcasăActualitatePoliticDEMISIE - Gabriel Oprea pleacă din UNPR şi din viaţa politică

DEMISIE – Gabriel Oprea pleacă din UNPR şi din viaţa politică

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEMISIE. Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat vineri că se desparte de partid şi că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică.

„În politică este important să rămâi fidel propriilor principii. Pe această idee s-a bazat apariţia UNPR pe scena politică. Timp de aproape 6 ani am condus UNPR respectând aceste principii. La Putere sau în Opoziţie, am făcut ceea ce a fost bine pentru România şi nu ceea ce a fost util pentru mine sau pentru partid. UNPR a sprijinit România în ultimii 6 ani şi a asigurat stabilitate politică, într-o perioadă economică grea la nivel mondial. UNPR a susţinut guverne fără să negocieze avantaje şi privilegii. Singurele condiţii pe care le-am pus partenerilor noştri au fost legate de protejarea drepturilor cetăţenilor români şi în special ale militarilor şi de tratarea cu responsabilitate a tuturor aspectelor ce ţin de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Pentru a respinge toate scenariile ireale care se fac în legătură cu activitatea mea politică, vă anunţ că am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR şi să devin senator independent. Am decis, de asemenea, ca la finalul acestui mandat al Parlamentului să mă retrag din politică”, a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook.

Odată cu demisia lui Oprea, UNPR nu mai are nicio șansă să mențină grupul de la Senat, fiind nevoie de minim șapte senatori aleși pe listele aceluiași partid.

Anunțul făcut de Gabriel Oprea vine la o zi după președintele PSD, Liviu Dragnea, declara că are informații conform cărora Valeriu Steriu și Gabriel Oprea au fost la Cotroceni pentru a negocia fuziunea cu PNL. Președintele UNPR, Valeriu Steriu, a reacționat imediat, spunând pentru STIRIPESURSE.ro că ”informațiile despre prezența mea la Cotroceni sunt ca în bancurile cu Radio Erevan”.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA