CINE ESTE POSIBILUL VIITOR PREMIER Fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Grindeanu, este noua nominalizare de premier PSD-ALDE, a anunțat miercuri liderul PSD, Liviu Dragnea.
El a precizat că partidul a avut mai multe variante-să declanșeze suspendarea președintelui Klaus Iohannis, să mentină propunerea initială, Sevil Shhaideh, sau o meargă cu un nou nume. Dragnea a arătat că social-democrații i-au propus să își asume el însuși funcția, dar a refuzat pentru că nu a vrut să forțeze o lege, deși aceasta este neconstitutională și nedreaptă.
El a subliniat că nu crede că noul Guvern se va instala în acest an.
„A trebuit să decidem dacă facem altă propunere, a doua propunere din partea colegilor mei să fiu eu, dar eu am spus că nu pot să obțin o funcție după o lege și atunci a trebuit să găsim o soluție, un coleg care să fie loial programului de guvernare și care să aibă capacitatea să înțeleagă că programul este dedicat românilor, să merga la Palatul Victoria nu să-și facă acolo un pol de putere”, a declarat Dragnea, conform Mediafax.
Sorin Grindeanu a fost ministru al Comunicațiilor în guvernul Ponta și este actualul președinte al Consiliului Județean Timiș. A fost deputat PSD de Timiș și președinte al Organizației Județene a PSD Timiș și al PSD Timișoara. E născut la 5 decembrie 1973 în Caransebeș. În perioada 2008-2012 a fost viceprimar al Timișoarei. Este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Matematică, Secția Informatică (anul 1997).
Este membru PSD din 1996 (pe atunci PDSR). Înainte de a fi viceprimar al Timișoarei, a fost preparator și apoi asistent la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, și apoi director al Direcției pentru Tineret și Sport din Timiș, relatează Hotnews.ro.
Potrivit declarației de avere, Sorin Grindeanu are trei terenuri în județul Timiș. El a creditat cu 20.000 euro și 83.000 de lei firma SC DuoFarm SRL, unde soția sa este farmacist-diriginte.
Sursă foto.