CONTRAFACERE Alcoolul îţi poate oferi o stare euforică, benefică, dar dacă este consumat în exces, poate face mai mult rău decât bine.
CONTRAFACERE Însă, atunci când vine vorba de acest aspect, foarte multe voci susţin că problema alcoolului este una delicată, iar dezbaterile în jurul acestui aspect nu au încetat să apară, scrie Descoperă.
1. Problema alcoolului contrafăcut
Rusia, spre exemplu, este asociată cu consumul de vodcă, iar o ţară care este extrem de cunoscută pentru consumul mare de alcool are, bineînţeles, tone de alcool disponibile.
Aici putem să luam exemplul cognac-ului, care poate fi găsit cu uşurinţă în Rusia, dar care, în cea mai mare parte, este contrafăcut, peste 70%.
Băuturile contrafăcute pot fi extrem de periculoase pentru sănătate şi nu este vorba despre cognac-ul contrafăcut, ci şi despre vin şi vodcă. Da, şi vodca se consideră a fi contrafăcută.
Ceea ce este îngrijorător este faptul că aceste băuturi contrafăcute sunt supuse unui comerţ continuu, iar în anul 2012, 26 de oameni au decedat în Cehia după ce au consumat vodcă contrafăcută şi rom produs în aceleaşi condiţii.
2. Whiskey-ul este produs şi în distilerii neînsemnate
În fabrici se produc cantităţi enorme de alcool, dar, la o primă vedere, nu pare neobişnuit, căci o fabrică mare permite acest lucru.
Însă, foarte multe distilerii artizanale cumpără şi îmbuteliază băuturi, dar susţin că acestea sunt produse în acele distilerii. Este cazul whiskey-ului, care, la prima vedere, este foarte gustos şi atunci când se întâmplă acest lucru, dar consumatorii avizaţi îşi vor da seama imediat de acest lucru.
3. Îmbătrânire artificială
Un chimist din Carolina de Sud a afirmat că unii producători de alcool trişează în ceea ce priveşte vechimea băuturilor, susţinând că lichiorul poate să obţină caracteristicile unui lichior vechi în doar 12 ore, iar vodka în doar 6 ore, acest lucru fiind posibil prin depozitarea acestora într-o cameră oxigenată.
Un inventator britanic lucrează la producerea unei maşini care poate oferi vinului calităţile unuia vechi în doar 30 de minute.
4. Schimbul sticlelor
Acest lucru se întâmplă atunci când alcoolul dintr-o sticlă este înlocuit cu unul mai ieftin, mai puţin calitativ.
Vodca este pe primul loc în ceea ce priveşte acest aspect, iar diferenţa este resimţită imediat la nivelul gustului perceput de către consumator.
5. În fabricarea vinului pot fi folosite chimicale utilizate în producţia antigelului
În anul 1985, un oraş unde se producea vin era foarte cunoscut pentru faptul că sunt folosite doar ingrediente naturale, dar, cu toate acestea, s-a dovedit că în compoziţia acestuia erau incluse şi chimicale folosite în prepararea antigelului, undele dintre ele necomestibile şi pe care organismul nu le poate digera.
Acest lucru era practicat pentru a îi creşte preţul, căci acea substanţă face vinul mai dulce, iar în acea zonă calitatea vinului este dată de gustul dulceag al acestuia.