INCIDENT NEOBIȘNUIT ÎN CLUJ Incident inedit între taximetrişti, miercuri dimineaţă, în jurul orei 1.15, în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca: după o neînţelegere pentru un loc de parcare, unul dintre ei i-a pulverizat, din maşină, un jet consistent de spray paralizant în faţă colegului său. Acesta – deşi e practicant de k1 în cadrul unor gale profesioniste, cu rezultate de excepţie – nu a putut riposta, nici măcar ieşi din maşină şi nu a mai văzut nimic timp de două ore.
Acum tânărul de 21 de ani – pacifist convins, în ciuda sportului dur pe care-l practică – îşi va căuta dreptatea în justiţie, sperând ca măcar aşa să ajungă să-l cunoască pe „confratele” cu purtări de domnişoară, relatează GazetadeCluj.ro.
George S. este un tânăr atletic, blond, în vârstă de 21 de ani, cu o privire luminoasă şi un zâmbet șugubăț, de „copil teribil”, aducând bine de tot cu legendarul James Dean. Nimeni n-ar crede că sub înfăţişarea lui ingenuă se ascunde un luptător profesionist de k1, care din cele 10 partide oficiale disputate până acum a câştigat opt – patru prin Ko – iar în cele două, pierdute după ce a fost furat, pe faţă, de către juraţi! Şi nu la gale oarecare, ci la cele mai importante – ale luptătorilor autohtoni. Tânărul e un bistriţean – cu 15 ani de judo, înot şi alte sporturi la activ – dar care a părăsit oraşul natal pentru Cluj-Napoca, unde speră să acceadă la marea performanţă.
Mărturiseşte, miercuri 21 decembrie, pe coridoarele I.M.L. Cluj, zâmbind uşor intrigat de penibilul situaţiei în care se află, că munceşte de trei luni la Cluj-Napoca în calitate de taximetrist.
Continuarea, AICI.
Sursă foto.