TRADIȚIE ÎN MARAMUREȘ Repetând tradiția frumoasă a fiecărui final de an, vineri, 23 decembrie 2016, în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, 76 de sportivi și 23 de antrenori ai cluburilor sportive din Maramureș au fost premiați de Consiliul Județean Maramureș. Premiile au fost înmânate de executivul Consiliului Județean, președinte Gabriel Zetea și cei doi vicepreședinți, Ioan Doru Dăncuș și Lucian Morar, precum și de reprezentanții Comisiei pentru activități de turism, tineret și sport: consilierii județeni Cosmin Drulea, Liliana Moga și Marinel Kovacs.
Suma totală alocată pentru premierea performerilor a fost de 50.000 de lei.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a dorit să mulțumească tuturor sportivilor, dar și antrenorilor care i-au pregătit, pentru faptul că au dus numele Maramureșului în competițiile cele mai importante la nivel național și internațional și să îi asigure de întreaga colaborare și susținere a instituției județene și pe viitor.
„Premiem, azi, performanța în domeniul sportului și avem alături de noi elitele județului în acest domeniu. A mai trecut un an cu performanțe sportive lăudabile și încercăm și acum, la fel ca de fiecare dată, să ne arătăm mulțumirea față de cei care reprezintă Maramureșul în forurile cele mai înalte. Susținem sportul pe parcursul întregului an și finanțăm cluburile sportive, însă ne bucurăm când, la finalul fiecărui an, putem să recompensăm performanțele sportivilor noștri și să ne arătăm recunoștința față de antrenorii care i-au pregătit. Dorim să vă mulțumim pentru toată munca depusă peste an, să vă felicităm pentru performanțele lăudabile obținute în competițiile naționale și internaționale și să vă oferim, în semn de apreciere, o diplomă de merit, o floare și un bonus financiar care să vă facă sărbătorile mai frumoase. Alături de colegii mei din Consiliul Județean Maramureș, vă dorim tuturor Crăciun Fericit și un An Nou plin de bucurii”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Sportivilor și antrenorilor s-a adresat, apoi, președintele Comisiei pentru activități de turism, tineret și sport, Cosmin Drulea, care a arătat că aceste sume de bani nu exprimă valoarea reală a sportivilor, dar este de apreciat faptul că, an de an, Consiliul Județean face acest efort financiar, dovedindu-se cu adevărat un partener onest al sportivilor din Maramureș. ”Am încredere în voi și cred că, și pe viitor, veți fi ambasadorul numărul 1 al Maramureșului în țară și dincolo de hotare”, a declarat consilierul județean Cosmin Drulea.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș