Cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului „Crăciun în Maramureş”, organizată sub egida Consiliului Județean Maramureș, s-a anunţat a fi una inedită, deoarece manifestarea s-a extins în întreg judeţul, fiind stabilite acțiuni diverse între 15 și 28 decembrie 2016. Încă din 15 decembrie, la nivelul unităților administrativ teritoriale din Maramureș se organizează activităţi culturale specifice Crăciunului, sub genericul „Crăciun în Maramureş”.
Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Muzeul Satului din Baia Mare, acolo unde câteva mii de colindători au vestit Nașterea Domnului la cele șapte primării gazdă și au fost răsplătiți cu nuci, mere, cozonaci și multe alte bunătăți.
Duminică, 25 decembrie şi luni, 26 decembrie, în prima și a doua zi de Crăciun, Consiliul Judeţean Maramureş, prin Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, organizează două concerte extraordinare de colinde, care vor transmite prin viu grai spiritul sărbătorilor de iarnă, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Recitalurile vor avea în două locaţii cu mare încărcătură spirituală, respectiv Catedrala Episcopală din Baia Mare și Mânăstirea Bârsana.
În data de 25 decembrie, începând cu ora 18:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în cadrul concertului extraordinar de colinde ”Acasă de Crăciun”, vor colinda: Voichița Nemeș Andreica și Coconii din Vălenii Călineștiului, Grupul Vocal „Maramureșul”: Paul Ananie, Ionuț Sima, Ioana Pricop, Maria Mihali, Sonia Rațiu, Carmen Ștețco, Silvia Timiș, Bogdan Timiș, Aida Lihet, Vlăduț Pop, Maria Luiza Mih, Radu Pongracz, Vlăduț Roman. Programul va fi prezentat de Paul Ananie, iar invitatul special al zilei de Crăciun va fi Paula Seling.
Cea de-a doua locaţie, una la fel de specială, este Mânăstirea Bârsana, unde, în data de 26 decembrie, de la ora 15.00, va avea loc Concertul extraordinar de colinde „Hristos s-a născut!”.
”Vor încânta cu colindele lor minunate artiștii Narcisa Suciu, Florentina şi Petre Giurgi, Marinel Petreuș, Voichița Nemeș Andreica și Coconii din Vălenii Călineștiului, Corul de copii al Bisericii Ortodoxe Ieud, Ileana Matus și Grupul Vocal Moroșanca, Maria Luiza Mih și colindătorii din Bârsana. Prezentatorul evenimentului va fi Paul Ananie, iar concertul va fi realizat şi cu sprijinul Primăriei Bârsana. Ambele concerte de colinde sunt publice și așteptăm cât mai mulți maramureșeni să vină alături de noi, în aceste zile sfinte de Crăciun, zile în care ne bucurăm cu toții de nașterea Mântuitorului”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Şirul evenimentelor organizate sub genericul celei de-a VIII-a ediţii a emblematicului eveniment ”Crăciun în Maramureș”, aflat sub tutela Consiliului Județean Maramureș, se va încheia cu Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Marmaţia”, aflat la cea de-a LXVIII-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 27-28 decembrie 2016, la Sighetu Marmaţiei.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș