Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă și indicii privind existența conflictului de interese de natură penală în cazul a 12 foști și actuali aleși locali.
Printre aleșii locali depistați în conflict de interese (vezi AICI lista integrală) se numără și un maramureșean. Este vorba despre Pitic Ion Radu, fost consilier locale al orașului Dragomirești. În cazul său, ANI depistat un conflict de interese administrativ.
„În exercitarea mandatului de consilier local, având un interes personal (constând în prelungirea Contractului de concesiune încheiat între Primãrie și cabinetul medical individual al soției sale, prin care sã fie menținutã redevența minimã), a participat la deliberarea Hotãrârii Consiliului Local privind aprobarea actului adițional la contractul de concesiune menționat anterior (fiiind astfel menținutã redevența minimã), având posibilitatea sã anticipeze cã o decizie prin care s-ar aproba adopta încheierea unui astfel de act adițional ar putea prezenta un avantaj pentru sine și soția sa (în calitate de titular al Cabinetului Medical Individual)”, arată ANI.
Astfel, persoana evaluatã a încãlcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 70 și art. 77 din Legea 161/2003 și art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004.
ActualMM
Sursă foto.