SIGHETU MARMAŢIEI În cadrul unei activități desfășurate pentru siguranța sighetenilor, polițiștii din municipiu au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale și au confiscat 69 pomi de Crăciun.
SIGHETU MARMAŢIEI Ieri, 15 decembrie, polițiștii din municipiul Sighetu Marmației au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, depistarea și sancționarea participanților la trafic care se abat de la normele rutiere și prevenirea și combaterea comerțului ilicit.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul circulației rutiere și au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri de la OUG 195/2002. Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 3200 de lei.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 69 pomi de Crăciun și mai multe pachete cu țigări de proveniență ucraineană, bunuri ce urmau a fi comercializate în mod ilegal.
Acțiuni similare vor fi organizate în perioada următoare pe raza întregului județ.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş