AcasăActualitate112IPJ MARAMUREŞ - Articole pirotehnice şi brazi confiscaţi de poliţişti

IPJ MARAMUREŞ – Articole pirotehnice şi brazi confiscaţi de poliţişti

spot_img

DISTRIBUIȚI

IPJ MARAMUREŞ În cadrul unor activități desfășurate pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice, poliţiştii din Borșa au ridicat în vederea confiscării 12 pomi de Crăciun.

Ieri, 14 decembrie, poliţiştii din Borșa au acţionat, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Alpina Borșa, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor silvice.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, în locul numit „Cercănel”, de pe raza orașului, au fost găsiți abandonați 12 pomi de Crăciun.

Pomii au fost confiscaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Alpina Borșa iar polițiștii desfășoară activități în vederea identificării persoanelor care i-au tăiat și tragerii acestora la răspundere.

Poliţiştii maramureșeni vor efectua în continuare controale în trafic, în centre comerciale, pieţe, târguri, parcări special amenajate pentru a verifica legalitatea provenienţei, transportului şi comercializării materialului lemnos, în special a Pomilor de Crăciun.

În urma unor acţiuni desfăşurate ieri, 14 decembrie, poliţiştii din Ulmeni au confiscat peste 200 obiecte pirotehnice şi au întocmit două dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Poliţiştii maramureșeni desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în cadrul planului de acţiune FOC DE ARTIFICII.

Astfel, ieri, 14 decembrie, poliţiştii din Ulmeni au identificat doi tineri de 13 și 16 ani domiciliați în Mânău și Chelința, care dețineau fără drept 120 respectiv 113 bucăți de petarde.

În ambele cazuri articolele depistate au fost ridicate în vederea confiscării iar poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş derulează în această perioadă acţiunea organizată la nivel naţional FOC DE ARTIFICII, prin care se urmăreşte verificarea legalităţilor operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

Poliţişti specializaţi în domeniul arme, explozibili şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, vor intensifica acţiunile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri).

Poliţiştii urmăresc identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA