ACCIDENT CUMPLIT Un minor în vârstă de 15 ani a murit, sâmbătă seara, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea pe un drum din Caraş-Severin, într-un copac, iar apoi a căzut într-o râpă, oprindu-se într-un alt pom, pasagerul aflat pe locul din stânga-faţă fiind rănit grav, potrivit Mediafax.ro.
ACCIDENT CUMPLIT Un minor în vârstă de 15 ani, din Mureş, care conducea o maşină cu volan pe dreapta, din direcţia Lăpuşnicel spre Mehadica, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de mers.
Potrivit poliţiştilor, autoturismul s-a lovit cu partea laterală de un copac, după care a căzut într-o râpă şi s-a oprit într-un alt pom.
În urma accidentului, băiatul de 15 ani a murit pe loc, iar pasagerul aflat pe locul din stânga-faţă, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a fost transportat în stare gravă la spitalul din Caransebeş.
citeşte şi CRIMĂ ÎN FINLANDA – Trei femei împuşcate mortal de un bărbat
“Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Caraş-Severin.