CAPTURĂ În noaptea de marţi spre miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 24 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, aparate frigorifice cu destinaţia Germania.
Poliţiştii de frontieră români şi bulgari au sesizat un comportament neobişnuit al şoferului, motiv pentru care au verificat cabina şi au găsit „urme de detergent praf şi un miros puternic de detergent”, care a generat suspiciuni cu privire la existenţa unor bunuri ascunse în interior.
În urma scanării automarfarului, au fost observate mai multe colete ascunse, în interiorul cabinei, într-un spaţiu special amenajat prin remodelarea acesteia (aplicarea unor profile metalice între capitonaj şi partea exterioară).
Conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, şoferul, bunurile şi mijlocul de transport au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.