CAMPANIE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI ASUPRA FEMEII În data de 25 noiembrie 2016, începând cu ora 17:00, va avea loc o acțiune stradală desfășurată sub genericul „Seara de veghe – Ceaiul anti-violență”, organizată în cadrul Campaniei Celor 16 zile de Activism Împotriva Violenței Asupra Femeii.
Acțiunea are ca scop informarea, sensibilizarea și creșterea conștientizării opiniei publice cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeilor, dar și la importanța prevenirii acestui fenomen, a luării de atitudine, a unei intervenții integrate și eficiente în cazurile de violență.
În cadrul acțiunii vor fi expuse „Martorele tăcute”- siluete umane care ”spun povestea” femeilor care au murit în urma violenţei în Maramureș în ultimii ani, cu prezentarea de date statistice la nivel de județ.
Se vor aprinde candele și se vor lansa lampioane în memoria acestor femei. Vor fi realizate proiecții de clipuri video anti-violență, iar participanților la acțiune li se va oferi ceai cald, dar și materiale informative (fly-ere cu date de contact ale instituțiilor cu rol de prevenire și intervenție, dar și pliante despre ordinul de protecție).
Campania Celor 16 zile de Activism Împotriva Violenţei Asupra Femeii începe în 25 noiembrie- Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeii și se încheie în 10 decembrie 2016 – Ziua Drepturilor Omului. Anul acesta la nivel mondial campania se desfășoară sub genericul ”De la pacea de acasă la pacea în lume: educație în siguranță pentru toți”.
Evenimentul va avea loc vineri, 25 noiembrie, de la ora 17, în Piața Millenium din Baia Mare.