TRUPA COMPACT ÎN DOLIU Azi-noapte s-a stins din viață Marian Manoliu, chitaristul din prima componență a legendarei trupe Compact.
TRUPA COMPACT ÎN DOLIU Supranumit ”El Mano”, în lunga sa carieră, chitaristul și compozitorul, care a ca murit la vârsta 63 de ani, a cântat alături de toate numele importante ale pop-rockului românesc începând cu 1974 (Semnal M, Actustic T 74).
Dispariția sa fulgerătoare e deplânsă de fostul său coleg de trupă, Costi Cătămășan, cel care a înființat, alături de Teo Peter, trupa Compact, dar și de Stefan Nagy de la Semnal M.
Lista marilor artiști din Compact care au murit!
Ca și în în cazul trupeților de la Goodbye to Gravity, pieriți în groaznicul incendiu de la Colectiv (cu excepția solistului Andrei Găluț), Compact a fost și ea o formație mult îndoliată în lunga sa carieră.
Cel mai carismatic om din rock-ul românesc, Teo Peter s-a stins într-un controversat şi cumplit accident rutier, pe 4 decembrie 2004.
Aflat într-un taxi, maşina în care se afla Teo a fost lovită într-o intersecţie (Blvd. Dacia cu Str. Polonă din București) de un SUV condus de un puşcaş marin cu statut diplomatic care a intrat pe culoarea roşie a semaforului.
Militarul, care a ieşit pozitiv la testul de stabilire a alcoolemiei, a scăpat de acuzaţia de omor, în urma unui proces derulat în Statele Unite.
La nici şase luni de zile, chitarisul trupei, Emil Laghia a fost omorât cu sânge rece la vârsta de 37 de ani, de femeia cu care trăia într-un apartament din Tulcea. Trupul său a fost găsit câteva zile mai târziu de fiul agresoarei, acesta, pe numele său Elena Ignat fiind arestată pentru omor.
Cei doi locuiau împreună de aproximativ 16 ani şi, conform declaraţiilor vecinilor, se certau frecvent.
În familia Compact a mai murit şi primul impresar al trupei, George Popa iar simpaticul baterist Aurel ”Leluț” Vasilescu a speriat toată suflarea rock-ului în 2008, după preinfarctul survenit pe scenă, la un concert la Făgăraş. El a suportat şi o minuțioasă intervenţie chirurgicală.