CONCLUZIE ÎNGRIJORĂTOARE Un studiu realizat de Transparency International arată că România este țara din UE cu cei mai mulți oameni care dau mită.
CONCLUZIE ÎNGRIJORĂTOARE Potrivit Transparency International, peste jumătate dintre oamenii care locuiesc în statele Uniunii Europene (53 la sută), state candidate la Uniunea Europeană (53 la sută) şi sunt parte din Comunitatea Statelor Independente (Commonwealth of Independent States), cu precădere din fosta Uniune Sovietică (56 la sută) susţin că guvernele lor au eşuat în eforturile de a combate corupţia.
Transparency International a discutat cu 60.000 de cetățeni din 42 de state din Europa și Asia Centrală, iar raportul face parte din Barometrul global al Corupţiei.
Studiul arată că una din șase gospodării a plătit mită când a accesat servicii publice. Deși mai puține gospodării au plătit mită pentru serviciile publice în statele membre UE, rata crește semnificativ pentru țările din est.
Cele mai mari rate au fost înregistrate în Tadjikistan (50%), R.Moldova (42%), Azerbaidjan, Kîrgîzstan și Ucraina (38%). Dintre statele membre UE, România a înregistrat cea mai mare rată (29%), urmată de Lituania cu 24%, arată Transparency International.
Tot referitor la țara noastră, studiul a arătat că tinerii solicită o organizare socială în mediul public dar și cel de afaceri care să nu mai condiționeze accesul la servicii și/sau carieră de existenta unor mecanisme relaționare.
În plus, mai este sesizat faptul că instituțiile publice și companiile nu creează un mediu real de integritate și că una din trei persoane trebuie să dea mită pentru acces la serviciile destinate lor.
Studiul mai arată că în România, mai mult decât în altre țări, oamenii sunt intimidați să nu raporteze faptele de corupție sau să nu protesteze împotriva lor.
Acest lucru sugerează faptul că există probleme în funcționarea mecanismului de sancționare a acestor fapte.